"Chiar mă bucur că am revenit la Miami. Am jucat destul de bine aici anul trecut şi chiar mă bucur că sunt sănătoasă şi pot juca iar. În 2015, în această perioadă a anului jucam bine. Avem foarte multă încredere. Acum sunt bine, poate nu ca anul trecut, dar revin după o perioadă mai dificilă. Am avut nişte luni mai grele. Am fost destul de bolnavă, dar acum mă bucur că sunt sănătoasă şi mă pot antrena la cel mai înalt nivel”, a declarat Simona Halep pentru site-ul wtatennis.com, citat de Mediafax.
Simona Halep speră să îşi ia revanşa în faţa liderului mondial, Serena Williams, după înfrângerea în două seturi, scor 4/6, 3/6, în sferturile de finală ale turneului de la Indian Wells. ”Vom vedea ce va fi, eu am încredere. A fost foarte important că am câştigat câteva meciuri, pentru că nu reuşeam să închid partidele.Am făcut un turneu bun la Indian Wells, dar Serena a fost prea bună, de aceea a câştigat. Eu am prins mai multă încredere”, a mai spus Simona Halep.
"Chiar mă bucur că am revenit la Miami. Am jucat destul de bine aici anul trecut şi chiar mă bucur că sunt sănătoasă şi pot juca iar. În 2015, în această perioadă a anului jucam bine. Avem foarte multă încredere. Acum sunt bine, poate nu ca anul trecut, dar revin după o perioadă mai dificilă. Am avut nişte luni mai grele. Am fost destul de bolnavă, dar acum mă bucur că sunt sănătoasă şi mă pot antrena la cel mai înalt nivel”, a declarat Simona Halep pentru wtatennis.com.
Simona Halep speră să îşi ia revanşa în faţa liderului mondial, Serena Williams, după înfrângerea în două seturi, scor 4/6, 3/6, în sferturile de finală ale turneului de la Indian Wells.
”Vom vedea ce va fi, eu am încredere. A fost foarte important că am câştigat câteva meciuri, pentru că nu reuşeam să închid partidele. Am făcut un turneu bun la Indian Wells, dar Serena a fost prea bună, de aceea a câştigat. Eu am prins mai multă încredere”, a mai spus Simona Halep.
Românca va evolua în turul secund de la Miami, cu Daria Kasatkina, din Rusia, locul 96 WTA, în noaptea de joi spre vineri, nu mai devreme de ora 01:30 (ora României).
Foto: Hepta
© Copyright: HEPTA
Simona Halep, despre perioada dificilă din 2016: „Am fost foarte bolnavă“
Românca, locul 5 mondial, este încrezătoare înaintea debutului la turneul de la Miami şi crede că poate reedita perfomanţa din 2015, când a ajuns în semifinale, cu toate că recunoaşte că nu se află într-o formă la fel de bună ca anul trecut.
Posteaza comentariu