Sharon Stone şi Andy Garcia vor filma la Arefu, în Argeş

Actorii vor filma pentru pelicula "What About Love" în România, de la sfârşitul lunii iulie, urmând să viziteze nordul Argeşului, pentru filmări pe Transfăgărăşan, în zona localităţii Arefu, recunoscută pentru frumuseţea ei.
Actorii vor filma pentru pelicula "What About Love" în România, de la sfârşitul lunii iulie, urmând să viziteze nordul Argeşului, pentru filmări pe Transfăgărăşan, în zona localităţii Arefu, recunoscută pentru frumuseţea ei.

După ce Nicolas Cage a filmat în România pentru "Ghost Rider 2", un alt film aduce în nordul Argeşului actori de marcă, filmările pentru "What About Love", în regia lui Klaus Menzel, urmând a începe la sfârşitul lunii iulie, anunţă agenţia Mediafax.

Din distribuţie fac parte, printre alţii, Sharon Stone şi Andy Garcia, iar localnicii aşteaptă cu nerăbdare să o vadă pe diva care a făcut furori după scenele fierbinţi din "Instict primar/ Basic instinct".

Unele scene din "What About Love" vor fi turnate la Bucureşti, dar cele care vor reprezenta apogeul peliculei vor fi filmate pe Transfăgărăşan, în zona localităţii argeşene Arefu, recunoscută pentru frumuseţea peisajului.

"Este o zonă superbă şi o aşteptăm cu mare interes pe Sharon Stone, avem cetatea Poenari, avem barajul Vidraru, este Transfăgăraşanul, totul este binecuvântat de Dumnezeu, iar noi ştim să fim gazde minunate, ospitaliere, am mai demonstrat", a declarat primarul comunei argeşene Arefu, Gheorghe Stoican.

După experienţa de la "Ghost Rider 2", localnicii aşteaptă cu nerabdare sosirea echipei de filmare şi vor să fie figuranţi în peliculă sau simpli spectatori. Iar celebra actriţă este principala atracţie a momentului.

"Eu sunt o figură, se vede, nu-i aşa? Aşa că o să fiu figurant, aş vrea să joc în film ca figurant, dacă nu, măcar să ne primească să asistăm şi noi la filmări. De-abia aştept să vină Sharon Stone. Cum o să o întâmpin? I love you, fă!", a declarat un localnic din Arefu, pus pe glume.

Toată echipa, în frunte cu Sharon Stone, este aşteptată la pensiunile din zonă cu bucate tradiţionale. "Avem mămăligă, brânză de burduf, pastramă, mici, suntem pregătiţi pentru orice petrecere şi oricare pretenţie, asigurăm distracţie garantat, dar şi linişte şi discreţie, aşa cum oaspeţii noştri o cer", a declarat Costel Obrocea, reprezentantul unei pensiuni.

Casa de producţie Castel Film, cea care este partenerul producătorilor în România, caută actori români pentru 10 roluri în film. Cei mai mulţi dintre cei angajaţi în producţie vor fi români, relatează Mediafax.

După România, se va filma în Spania, pelicula spunând povestea a doi tineri - o americancă şi un spaniol - care călătoresc prin Europa, dorind să facă un film despre dragoste. Sharon Stone şi Andy Garcia îi interpretează pe părinţii fetei în filmul "What About Love".
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod