SEZONUL 5 AL SERIALULUI SORA JACKIE ÎNCEPE PE 25 MAI, LA ORA 22:00, ÎN PREMIERĂ NUMAI LA DIVA UNIVERSAL

Sora Jackie revine cu sezonul 5, în premieră la Diva Universal începând de duminică, 25 mai, cu două episoade difuzate de la ora 22:00. În noul sezon, după ce pleacă de la dezintoxicare mai devreme, Jackie (Edie Falco) reuşeşte să renunţe la dependenţa de pastile şi descoperă fericirea relativă - dar este doar calmul de dinaintea furtunii.

Căsnicia ei este pe terminate, iar un accident o trimite de urgenţă pe Jackie la spitalul unde lucrează, All Saints, pentru îngrijiri medicale. În timp ce se reface, îl cunoaşte aici pe poliţistul new yorkez Frank Verelli (Adam Ferrera), un om al legii exemplar şi un tip bun la suflet, care îi ia o declaraţie după accident şi cu care Jackie începe să flirteze. Avansurile acestuia o pot duce pe eroină într-o zonă necunoscută - cea a întâlnirilor cu alţi bărbaţi.

În paralel, în scenă intră un nou medic (Morris Chestnut) - fost doctor în armată, care nu respectă protocoalele tipice ale spitalului - şi o tânără rezidentă (Betty Gilpin), care flirtează des pentru a scăpa de responsabilităţile de zi cu zi.

Aflată printre colegi noi şi ieşind din zona ei de confort, Jackie trebuie să facă faţă aniversării de 1 an de când nu mai e dependentă de pastile.

Nu uitați: Sora Jackie, sezonul 5, începe cu două episoade difuzate duminică, 25 mai, la ora 22:00, numai la Diva Universal. În fiecare duminică, de la aceeași oră, vor fi difuzate câte două episoade.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod