Sergiu Celibidache - nume conspirativ "Kolb"

Cartea Ioanei Raluca Voicu Arnăuţoiu "Sergiu Celibidache privit prin cortina de fier", apărută anul acesta la editura Ars Docendi, este una fascinantă în care descoperim drama trăită de Sergiu Celibidache provocată de regimul comunist.
 
Cartea ne dezvăluie scrisori impresionante către prieteni şi rude, care oferă o imagine atât de dulce şi afectuoasă a Maestrului încât ţi se umplu ochii de lacrimi. Sufletul lui tânjea după ce lăsase în România:

Către Eugen Trancu-Iaşi, prietenul său: "Ţi-am trimis un pachet acum două zile de la Bologna. Nu prea ştiu care sunt articolele utile în momentul de faţă la voi. Scrie-mi! [...]. Acum trei luni a trebuit să renunţ la un turneu în Rusia, cu cea mai bună orchestră din Europa, din cauză că berlinezii îmi retrag paşaportul de boi ce sunt. Vezi, dacă nu te ocupi de politică se ocupă ea de tine... Te sărut, tataie, cu mult dor şi drag. Al tău, Sergiu".
 
La rândul său, Eugen Trancu-Iaşi îi scrie soţiei Maestrului, Ioana, după prima vizită la Bucureşti a lui Sergiu Celibidache: "Timp de 12 zile cât au durat repetiţiile, sala Ateneului a fost arhiplină. Repetiţiile începeau la 9.30 dimineaţa şi lumea se înfiinţa de la ora 8 ca să ocupe locuri cât mei bune (...) 12 zile nu s-a vorbit decât despre repetiţiile lui Sergiu.

Lumea chiulea de la servici. Femeile abandonaseră gospodăriile. Tineretul înnebunise. Norocul pensionarilor..."
 
Despre copilul său, Sergiu Celibidache îi scria lui Eugen Trancu-Iaşi: "Băiatul meu este o minune de personalitate. Îmi pare foarte rău că-s prea bătrân pentru el, mă pot juca zile întregi dar viaţa nu-mi lasă nici măcar o jumătate de ora pe zi.[...] I-am telefonat de la Madrid la Paris şi Ioana l-a pus la telefon şi mi-a zis "Lalo, lalo, papa!". M-am lichefiat complect, îţi închipui. Sergiu Junior mi-a deschis şi arătat noi perspective în viaţă".
 
Sergiu Celibidache şi-a revăzut sora la Praga, după 24 de ani, şi a realizat că s-a produs o ruptură, urmând ca apoi să-i scrie, apărând valorile sale mai presus de orice şi luptând cu propria familie contra regimului: "Nu mă aşteptam deloc să te găsesc aşa cum te-am găsit şi cu anumite idei de ale tale nici până azi nu m-am obişnuit (...) Nu mi-a plăcut deloc comunismul tău de serie, de galerie, fără profunditate. Odată mi-ai spus "Bine măi, da' tu te gândeşti că şi capitaliştii tăi nu pot dormi de grija de milioanele strânse!" Vai cât de prost eşti orientată şi informată; nenorocirea e că dorm perfect, mai bine decât conducătorii voştri care se muncesc să sincronizeze rigiditatea doctrinei cu forţele dinamice specifice poporului.

Dar tu mai crezi încă în problemele capitalismului muribund. Trăiesc, draga mea, mai bine ca voi, şi primii paşi spre ameliorare făcuţi de socialişti a fost consecinţa firească a acestei recunoaşteri primordiale.[...] Pe Gropseanu şi inima lui mare l-am iubit din primul moment.  Lacrimile lui sincere mi-au umplut inima de noi speranţe pentru ceea ce voi putea face pentru ţară. Mi-ar mai trebui încă vreo 80 de ani ca să facem curăţenie la bucătărie. Îţi voi trimite bani ca să-ţi poţi echipa casa. Marea grijă a mea este pentru moment maşina lui Ticu şi cele 20 de familii care, suferind de anticomunism, nu pot sa lucreze.[...] Aştept mult de la cineva care poate mult. Te sărut cu drag, Sergiu."

Într-o corespondenţă cu fratele său Radu, Sergiu îi scria: "Dragă Ticule, îţi mulţumesc pentru grija şi dragostea arătate lui Alecu.[...] Banii necesari pentru viaţa normală a lui Alecu îi vei primi tu pe numele tău. Sper să nu ai plictiseli pe chestia asta. În orice caz, atenţia şi afecţiunea pe care i-o arăţi este în momentul de faţă adevărata hrană sufletească”. [...] “Chestia cu venirea ta în Italia e sigură [...] Important: vino fără haine, cât se poate de gol - te-aşteaptă aici croitorul şi toate distracţiile de genul ăsta."
 
În dosarele Securităţii Despre Kolb se consemna de către un agent: "A mai condiţionat întoarcerea sa de posibilitatea pe care ar avea-o întorcându-se în ţară de a întemeia o şcoală superioară de muzică, lucru pe care e pe cale de a-l realiza în străinătate, căci după spusele sale cât şi la bază contradicţiei sale cu G.

Georgescu este faptul că la ce foloseşte societăţii figura marilor artişti, dacă ei nu creează o şcoală care să lase urmaşilor, talentul lor, care să fie folosit pentru creşterea de elevi". [...] "Nu a renunţat la cetăţenia română, refuzând cetăţenia multor state apusene, ceea ce i-a creat destule greutăţi".
 
În epilog autoarea spune: "Cultul personalităţii lui Ceauşescu a retezat, cu ajutorul masiv al celor care îl cultivau până dincolo de orice imaginaţie,  orice eveniment care punea în lumină altă personalitate în afara celei a "conducătorului mult iubit". Într-un asemenea mediu nu este de mirare că sistemul relaţiilor care promovau mediocrităţile umile şi sloganurile patriotarde în care se vorbea de "trădătorii care nu au ce să caute în ţară" au învins. [...] Cum ar fi arătat învăţământul muzical dacă ar fi existat şcoala superioară de muzică gândită de Celibidache? Dar Filarmonica din Bucureşti cu el dirijor? Ştim cum a fost fără el. Dar oare am învăţat ceva în absenţa lui?"

Ioana Raluca Voicu-Arnăţoiu este conferenţiar la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. A studiat vioara la Conservatorul din Bucureşti şi în perioada 1982-2000 a fost violonistă în Orchestra Filarmonicii George Enescu. Este, de asemenea, preocupată de istoria recentă a româniei, fiind din 2002 cercetător acreditat de C.N.S.A.S.
A susţinut comunicări la simpozioanele internaţionale de istorie recentă, precum şi conferinţe la Budapesta, Londra şi Frankfurt. A publicat cărţile de documente Toma Arnăuţoiu – Grupul de la Nucşoara, Editura Vremea, ediţia 1997, ediţia a II-a, 2009. este îngrijitor de ediţie împreună cu Ioan Crăciun al albumului de fotografii şi documente din Arhiva C.N.S.A.S. 50 de ani de la procesul şi execuţia membrilor grupului de rezistenţă condus de Toma Arnăuţoiu (2009) şi al volumului George Enescu, poet şi gânditor al viorii (2011), precum şi autor al lucrărilor Muzicieni români – biografii ascunse în arhive, vol. I (2011), Sonatele pentru vioară şi pian de Béla Bartók repere de analiză pentru o interpretare elevată (2012), toate patru apărute la Editura Ars Docendi – Universitatea din Bucureşti.