Şerban Ionescu, în pragul comei

Starea actorului, internat la Spitalul Elias, s-ar fi agravat sâmbătă seară, informează site-ul cancan.ro.

Potrivit unor surse medicale din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Elias din Capitală, unde Şerban Ionescu este internat de peste două săptămâni, starea actorului s-a agravat continuu în urmă cu puţin, astfel că medicii au recurs la măsura intubării.

Pe 23 septembrie, când actorul a împlinit 62 de ani, el a glumit cu avocatul său, Cătălin Dancu, şi a râs la glumele acestuia.


Potrivit cancan.ro, Șerban Ionescu este acum în imposibilitatea de a mai comunica și s-ar afla la un pas de comă.

Scleroza laterală amiotrofică, boala de care suferă actorul, constă într-o pierdere progresivă a anumitor celule nervoase din creier şi măduva spinării, numite neuroni motori, ce controlează muşchii voluntari, care fac posibilă mişcarea.

Scleroza laterală amiotrofică este o boală progresivă, invalidantă şi fatală. Mersul, vorbitul, mâncatul, înghiţitul şi alte funcţii fundamentale ale corpului devin treptat din ce în ce mai dificile şi pot provoca diferite alte boli şi complicaţii.

Maladia poate debuta la orice vârsta, însă este mai frecventă la vârsta a doua şi a treia. Cauzele sclerozei laterale amiotrofice sunt necunoscute, dar se ştie că aproximativ 5-10% din pacienţi prezintă o formă moştenită a bolii.

Boala cu care a fost diagnosticat iniţial Şerban Ionescu, borelioză, prezintă o serie de simptome asemănătoare celor ale sclerozei amiotrofice, afectând la rândul ei muşchii şi alte organe şi provocând probleme cu vorbirea, respiraţia şi deglutiţia.

La jumătatea lunii mai, Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Sănătăţii cu 88.000 lei pentru tratamentul în străinătate al actorului Şerban Ionescu, banii fiind acordaţi din Fondul de rezervă, informează agenția Mediafax.

Pe 30 mai, preşedintele comisiei medicale care l-a evaluat pe Şerban Ionescu, prof.

dr. Ovidiu Băjenaru, a declarat, însă, că actorul nu are neuroborelioză şi că în România se asistă la un fenomen îngrijorător al "epidemiei de diagnostic" legat de această boală.

Foto: Mediafax

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
30 Septembrie 2012
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod