După semifinala dintre Halep, locul 2 WTA, şi italianca Pennetta, locul 26 WTA, pe arena Arthur Ashe va avea loc meciul Serena Williams (SUA, locul 1 WTA) - Roberta Vinci (Italia, locul 43 WTA).
Meciurile Williams - Vinci şi Halep - Pennetta erau programate iniţial, în această ordine, în noaptea de joi spre vineri, cu începere de la ora 02.00, ora României, dar au fost amânate din cauza ploii, informează Mediafax.
Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, s-a calificat, miercuri, în semifinalele US Open, după ce a învins-o, cu scorul de 6-3, 4-6, 6-4, pe Victoria Azarenka din Belarus, locul 20 WTA şi cap de serie numărul 20, în sferturile de finală ale turneului.
Italianca Flavia Pennetta, locul 26 WTA şi cap de serie numărul 26, care a eliminat-o în sferturi pe Petra Kvitova, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 5, scor 4-6, 6-4, 6-2.
În vârstă de 33 de ani, Pennetta conduce, cu 3-1, în meciurile directe cu Halep.
"Pot să spun că îmi doresc să câştig, am jucat cu ea acum doi ani aici, dar am jucat şi anul acesta, mult mai important pentru mine şi am câştigat acel meci, am încredere că pot să câştig mâine, bineînţeles, dar tot aşa de adevărat este că va fi un meci foarte greu şi ea va lupta pentru şansa ei, pentru că este o şansă mare şi pentru ea", a declarat Halep despre duelul cu viitoarea sa adversară.
Foto: AFP/Mediafax