Astfel, folosind informaţii din interiorul celor mai importante restaurante din lume, acordate de maeştri bucătari şi somelieri, scriitoarea Imogen Edwards - Jones a dezvăluit secretele din spatele industriei alimentare, relatează ziarul britanic Daily Mail, citat de Mediafax.
Cartea ei, "Restaurant Babylon", prezintă câteva lucruri pe care orice client trebuie să le cunoască atunci când merge să cineze la restaurant.
Potrivit scriitoarei, consumatorii "neavizaţi" vor comanda întotdeauna ofertele speciale ale restaurantelor, neştiind că acestea reprezintă mâncarea de care bucătarii - şefi vor să scape cât mai repede.
Un alt subiect important este şi cel al alegerii vinului servit.
De multe ori, clienţii nu vor comanda cea mai ieftină sticlă de vin din dorinţa de a nu părea zgârciţi, mai ales dacă seara la restaurant presupune o cină romantică. Astfel, consumatorii vor comanda a doua sticlă de vin în ordinea preţului crescător, neştiind că "strategia" acestora este foarte bine cunoscută de către reprezentanţii restaurantelor. Tactica patronilor este aceea de a vinde un produs de proastă calitate la preţul unui vin de foarte bună calitate.În acest context, scriitoarea precizează că vinul din sticlele pe jumătate consumate va fi vândut a doua zi la pahar.
De asemenea, clienţii trebuie să fie conştienţi că orice mâncare ar comanda din meniu va conţine saliva bucătarului - şef.
Bucătarii folosesc o singură linguriţă pentru a gusta din fiecare farfurie care urmează să fie servită, totodată, aceştia folosind saliva pentru a lipi ornamentele pe farfurie.
"Bucătarii gustă mâncarea, ornează şi rearanjează ingredientele, astfel încât farfuria să arate minunat la final. Cum altfel ar putea ca acea petală de trandafir violet să rămâne intactă pe farfuria ta?", spune Imogen Edwards-Jones.
Autoarea citată de Mediafax vorbeşte şi despre bucuria patronilor restaurantelor atunci când clienţii lor comandă pizza, supe şi mâncăruri vegetariene.
Astfel de mâncăruri costă foarte puţin pentru a fi preparate, dar sunt vândute la preţuri foarte mari.Pe de altă parte, clienţii nepoliticoşi sau nedoriţi sunt trecuţi într-o "carte secretă" a restaurantului. Potrivit autoarei, multe restaurante deţin o astfel de "listă neagră".
Nota de plată trebuie foarte bine verificată, mulţi dintre angajaţii restaurantelor strecurând elemente care nu au fost comandate de către clienţi, dar introduse pentru a creşte profitul localului.
Totodată, ea precizează că este o întreagă "artă" atunci când se alocă o masă la un restaurant.
Astfel, femeile frumoase şi vedetele primesc întotdeauna locurile cele mai bune, în timp ce "ruşii obezi şi oamenii de afaceri chinezi" primesc mesele cele mai retrase din restaurant.Foto: AFP/Mediafax