În luna noiembrie, Charlize Theron şi Sean Penn au fost nevoiţi să le explice autorităţilor că fiul adoptat al actriţei, Jackson, în vârstă de 2 ani, nu a fost maltratat, după ce, în timp ce se aflau la un picnic, copilul a început să ţipe, iar persoanele din apropiere au chemat poliţia. Autorităţile au sosit destul de repede la locul incidentului şi au constatat că Charlize Theron şi Sean Penn nu i-au făcut niciun rău copilului.
Sean Penn a trecut prin două căsnicii - cu cântăreaţa Madonna, din 1985 până în 1989, şi cu actriţa Robin Wright, din 1996 până în 2010. Sean Penn are, împreună cu fosta sa soţie Robin Wright, doi copii - Dylan, în vârstă de 23 de ani, şi Hopper, în vârstă cu 20 de ani, notează Mediafax.
Charlize Theron a avut la mijlocul anilor '90 o relaţie de doi ani cu actorul Craig Bierko, iar, din 1997 până în 2001, o relaţie cu Stephen Jenkins, solistul trupei Third Eye Blind. Charlize Theron a început apoi o relaţie cu actorul irlandez Stuart Townsend, alături de care a jucat în filmele "Trapped" (2002) şi "Head in the Clouds" (2004). Cei doi actori s-au despărţit în ianuarie 2010, după aproape nouă ani petrecuţi împreună.
Foto: Hepta
Posteaza comentariu