Se repetă cazul Michael Jackson? Medicii lui Whitney Houston, audiați

Medicii cântăreţei vor fi interogaţi de poliţia americană în legătură cu medicamentele descoperite în camera de hotel în care a fost găsit cadavrul.

Medicii cântăreţei vor fi interogaţi de poliţia americană în legătură cu medicamentele descoperite în camera de hotel în care a fost găsit cadavrul.

Poliţia încearcă să afle dacă artista şi-a procurat pe căi ilegale o serie de medicamente eliberate pe bază de reţetă care ar fi putut să îi provoace decesul, informează ziarul britanic The Sun, citat de agenția Mediafax.

Este foarte posibil ca artista să fi fost deja moartă în momentul în care a ajuns cu capul sub apă, în cada din camera de hotel din Beverly Hills, unde a fost găsită în după-amiaza de sâmbătă, relatează presa americană.

Se pare că Whitney nu ar fi murit prin înecare, ci din cauza unui cocktail de medicamente prescrise şi alcool.
Trupul cântăreţei a fost transportat în noaptea de luni spre marţi cu un dric auriu la Whigham Funeral Home, iar funeraliile vor avea loc, vineri, în Newark, oraşul natal al artistei.

Potrivit presei britanice, medicamentele descoperite în camera de hotel în care a murit Whitney Houston proveneau de la farmacia Mickey Fine, cea care îi furniza cântăreţului Michael Jackson demerol şi alte medicamente.

Conform unei alte teorii vehiculate în presă, Whitney Houston a suferit un atac de cord, cauzat de o reacţie adversă a organismului faţă de cocktailul de medicamente şi alcool pe care şi-l administrase. Se pare că în plămânii artistei a fost găsită o cantitate foarte mică de apă. Poliţia din Los Angeles a descoperit în camera cântăreţei şase flacoane de medicamente ce pot fi eliberate doar pe baza unei reţete: Xanax, Lorazepam, Ibuprofen, Midol, Amoxicilină şi Valium.

Autorităţile din Los Angeles vorbesc deja despre declanşarea unei veritabile "epidemii" a medicamentelor prescrise, din cauza cărora au murit multe vedete de prim rang, precum Michael Jackson, Anna Nicole Smith, Brittany Murphy şi Corey Haim, relatează Mediafax.

"Anchetatorii vor discuta cu medicii ei.

Deşi se pare că medicamentele prescrise au fost acelea care au ucis-o, nu drogurile cumpărate ilegal de pe stradă, autorităţile vor să verifice dacă ea avea în posesia ei acele medicamente în mod legal. Vor să se asigure că nimeni nu a dat dovadă de neglijenţă criminală. Ar putea urma puneri sub acuzare în acest caz", a spus o sursă.

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • iancu pe 20 Feb 2012, 08:52
    michael jackson

    un omagiu pentru muzica mea preferata este mj ramine un rege iubit peste muzica

    2
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod