Cele trei componente ale trupei punk au fost condamnate pentru huliganism de un tribunal moscovit, informează cotidianul New York Times.
Ele sunt "vinovate de huliganism", a declarat vineri preşedintele tribunalului Hamovniceski la Moscova, la începutul citirii sentinţei.
Judecătoarea Maria Sirova a reluat în mare parte argumentele procurorului, care a cerut o condamnare de trei ani pentru Nadejda Tolokonnikova, Ekaterina Samuţevici şi Maria Alehina, pentru "huliganism" şi "incitare la ură religioasă", informează agenția Mediafax.
Cele trei tinere au interpretat în februarie o "rugăciune punk" în catedrala Mântuitorului Iisus din Moscova, cerând Sfintei Fecioare să "îl îndepărteze pe Putin" de la putere.
Judecătoarea a subliniat că acuzatele nu şi-au regretat faptele, au "încălcat ordinea publică" şi au adus "ofense sentimentelor (religioase) ale credincioşilor".
Avocaţii tinerelor au cerut achitarea lor.
Cazul fetelor de la Pussy Riot a provocat vii proteste în mai multe metropole europene, dar și reacții politice la nivel internațional. În pofida valului de nemulțumiri, procesul a continuat și s-a încheiat cu condamnarea celor trei tinere la închisoare.
Foto: AFP / Mediafax