Comitetul Olimpic și Sportiv Român a anunţat că va dubla primele stabilite prin Hotărârea de Guvern 1447 din 2007 pentru cei care au obţinut medalii. Sportivii clasaţi pe locurile 4, 5 şi 6 rămân cu banii alocaţi iniţial pentru clasarea lor.
În aceste condiţii, cel mai câştigat sportiv român este Sandra Izbaşa, potrivit unei analize realizate de cotidianul Adevărul. Sandra se va alege cu 122.500 de euro, plus două maşini oferite de sponsorul oficial.
În comparație cu Olimpiada de la Beijing, unde a obţinut tot un aur şi un bronz, gimnasta va câştiga 10.500 de euro în plus, bani care vin din clasarea pe locul 5 la individual compus.
În plus, Sandra ar putea primi şi un bonus din partea clubului Steaua, la care ea este legitimată în prezent.
Analiza publicată de Adevărul mai arată că alte ţări, cu forţă financiară mult mai mare, au oferit premii mai mici pentru medaliaţii lor, în comparație cu România. Statele Unite vor acorda fiecărui sportiv medaliat cu aur aproximativ 20.000 de euro, iar Germania oferă 18.000 de euro. Alte state, precum Marea Britanie, Suedia şi Norvegia nu oferă recompense pentru medalii.
Comentarii (3)
Gabriela, ai dreptate. Am modificat, multumim pentru observatie!
"Chiar dacă rezultatele sportivilor români la Olimpiada de la Londra au fost sub aşteptări, recompensele lor sunt consistente." ...destul de neprofesional inceputul articolului. E frumos ca incepem in sfarsit sa ii apreciem pe romanii care fac performanta si care ne reprezinta peste hotare. Poate asa vom reusi sa pastram valorile in tara.
Bravo noua, macar atat sa facem , ca in rest la televizor ni se arata doar niste indivizi drogati si analfabeti care "joaca" fotbal. Macar atat pentru adevaratii sportivi !
Posteaza comentariu