Sandra Bullock: „Nu am adoptat un alt copil“

Actriţa a infirmat zvonurile apărute în tabloidele americane potrivit cărora ea ar fi adoptat un al doilea copil, informează site-ul contactmusic.com, citat de Mediafax.

Mai multe articole din presa americană anunţau recent că vedeta hollywoodiană şi-a mărit familia, adoptând o fetiţă. Participând la o acţiune de promovare a celui mai recent film al ei, intitulat "Our Brand Is Crisis", Sandra Bullock, în vârstă de 51 de ani, a profitat de ocazie pentru a pune capăt acestor speculaţii nefondate.

"Există un singur copil adoptat în casa mea, iar numele lui este Louis. Dacă aş fi adoptat un al doilea copil, aş fi informat pe toată lumea.

Aş fi fost foarte zgomotoasă şi aş fi spus sus şi tare: «Da, am adoptat oficial un al doilea copil». Până acum, Louis este singurul meu copil", a declarat vedeta americană.

Sandra Bullock a fost căsătorită cu Jesse James, prezentatorul unei emisiuni de televiziune dedicate sporturilor cu motor. Cei doi au divorţat în 2010, după o căsnicie de cinci ani, în urma apariţiei în presa americană a unor articole despre infidelitatea lui Jesse James, notează agenţia Mediafax.

În aprilie 2010, actriţa americană a devenit mamă, după ce a finalizat procedura de adopţie, în calitate de părinte unic, a unui băieţel, Louis, în prezent în vârstă de cinci ani.


Foto: Hepta