Salman Khan, liber până la judecarea apelului

Actorul indian, unul dintre cele mai mari staruri de la Bollywood, condamnat miercuri la cinci ani de închisoare, va rămâne liber până la judecarea apelului, a decis Curtea Supremă din India, informează CNN, citat de Mediafax.

Salman Khan a fost condamnat miercuri la cinci ani de închisoare cu executare, pentru acuzaţia de ucidere din culpă după ce, în urmă cu 13 ani, a lovit mortal cu maşina un bărbat şi a fugit de la locul accidentului.

Potrivit CNN, actorul ar fi trebuit să fie încarcerat vineri, însă, în urma apelului său, Curtea Supremă a decis suspendarea punerii în aplicare a condamnării acestuia până în luna iulie, când vor avea loc audierile în acest caz.

Decizia a fost primită cu urale de fanii starului indian care se aflau în exteriorul tribunalului la momentul anunţului deciziei judecătorilor Curţii Supreme.

Pe 28 septembrie 2002, Salman Khan a lovit cu maşina cinci persoane fără adăpost, care dormeau pe un trotuar din suburbia Bandra (Mumbai), accident soldat cu moartea unui bărbat şi cu rănirea celorlalte patru persoane, informează bbc.com.

După ce procesul a trenat mai mulţi ani, în iulie 2013, un judecător a schimbat încadrarea de omor prin imprudenţă în aceea de omor din culpă.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod