Salman Khan, despre care presa din India susţine că ar avea o relaţia amoroasă cu Iulia Vântur, a fost achitat în apel, dupa ce, în mai, prima instanţă îl condamnase la cinci ani închisoare pentru omor din culpă, potrivit ştirileprotv.ro.
Vedeta a fost judecată pentru că în anul 2002 ar fi lovit cu maşina un grup de oameni ai străzii, când se întorcea de la o petrecere la care consumase alcool. O persoană a fost fost ucisă în urma accidentului, iar actorul indian în vârstă de 49 de ani a susţinut mereu că vinovat este şoferul său, care se afla la volan.
Dar în timpul procesului mai mulţi martori au declarat că Salman Khan se afla la volan când maşina a urcat a trotuar şi a ucis bărbatul fără adăpost. Şoferul a declarat în faţa curţii că el conducea, dar ar fi fost un accident provocat de explozia unei anvelope. Acum, Curtea Supremă din Mumbai a decis că procurorii nu au adus suficiente probe pe baza cărora Salman Khan să fie inculpat.
© Copyright:
Posteaza comentariu