S-au vandut bilete de 4 milioane de dolari, la concertul Madonnei

de Ileana Voicu Ghinea, 11 August 2009
Facebook Twitter Comenteaza
S-au vandut bilete de 4 milioane de dolari, la concertul Madonnei

Cele aproximativ 4 milioane de dolari stranse din vanzarea biletelor la concertul Madonnei, egaleaza veniturile provenite din toate concertele care au avut loc in Romania, in anul 2007, informeaza Mediafax.

"Cred ca valoarea pietei pe 2009 va atinge cifra de 10 milioane de euro, din care aproximativ 50% o reprezinta, probabil, concertul Madonnei", spune Sorina Burlacu, director general al organizatorului de concerte Events.

Potrivit Business Magazin, Madonna va insemna si foarte multa agitatie, dar si cele mai multe bilete vandute pana in prezent in Romania pentru un singur concert. Peste 26 august, in Parcul Izvor din Capitala ar putea veni 70.000 de oameni, cel mai numeros public prezent pana acum in Romania la un concert. Pana in prezent, s-au vandut aproximativ 80% din bilete, cu o perioada de pre-sale aglomerata, in care s-au achizitionat peste 20% din locuri.

Despre onorariul Madonnei nu se stie nimic. Organizatorii evenimentului respecta clauza de confidentialitate, dar spune ca acesta este "foarte interesant".

Piata concertelor este in crestere, chiar si in an de criza, iar dupa un 2008 cu vanzari de bilete in valoare de aproximativ 5 milioane de euro, anul acesta, concertul Madonnei ar putea duce la dublarea industriei. "Nivelul acestuia este similar cu cel perceput in tari occidentale, intrucat artistii nu fac rabat pe considerente de economie nationala", spune Laura Coroianu, director Emagic.

Foto: Mediafax


Ai nevoie de un sfat?

Intreaba pe

Afla ultimele noutati

Aboneaza-te la newsletter »
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod