Russell Crowe a divorţat

Actorul australian s-a despărţit de soţia sa, cântăreaţa şi actriţa Danielle Spencer, cu care a fost căsătorit timp de nouă ani şi cu care are doi copii.

Cei doi au divorţat pe cale amiabilă, relatează cotidianul australian Sydney Morning Herald, citat de femalefirst.co.uk. Ei au doi fii - Charles, în vârstă de opt ani, şi Tennyson, în vârstă de şase ani.

Cuplul nu a dat detalii despre decizia de a divorţa, iar prietenii lor foarte buni sunt şocaţi de această veste. Aceştia spun că actorul este devastat.

Surse din anturajul cuplului spun că de vină pentru această despărţire este programul foarte încărcat de filmări pentru producţia "Les Miserables", care l-a ţinut pe Crowe departe de familia sa, stabilită în Sydney.

Starul în vârstă de 45 de ani filmează acum în SUA pentru a cincea sa peliculă din acest an, "Noah", ecranizarea poveştii biblice "Arca lui Noe", după ce a încheiat de curând filmările la "Man of Steel".
Russell Crowe a semnat recent contractul pentru filmul fantasy "Winter's Tale", în care va juca alături de Will Smith.

Filmările vor începe anul viitor.

Russell şi Danielle (43 de ani) s-au întâlnit pentru prima oară în urmă cu 22 de ani, pe platourile de filmare ale producţiei "The Crossing" şi s-au căsătorit pe 7 aprilie 2003 într-o capelă de la ferma lui Crowe, în Nana Glen, lângă Coffs Harbour, Australia.

Despre Danielle, care a apărut în ediţia australiană din acest an a emisiunii "Dancing With The Stars", se ştie că avea o influenţă pozitivă asupra lui Crowe, care îl ajuta să se calmeze şi să rămână echilibrat, relatează femalefirst.co.uk.
Actorul a povestit odată că el şi Spencer se respectă profund şi au o înţelegere mutuală fiecare pentru celălalt încă din prima zi în care s-au văzut.

"Am vorbit despre asta mult timp şi n-am stat să mă gândesc nici măcar o clipă. Gândul ăsta mi-a trecut prin minte de când am întâlnit-o prima oară", spunea după nuntă, Russell Crowe despre ideea de a se căsători.

În luna iunie, Danielle Spencer a fost fotografiată la Sydney, în timp ce era îmbrăţişată de dansatorul australian Damian Whitewood, partenerul ei din emisiunea de televiziune "Dancing with the stars".

Foto: AFP / Mediafax

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
15 Octombrie 2012
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod