Roxana Ionescu, la "Dansez pentru tine"

Ea o va înlocui pe Monica Davidescu, care este grav accidentată şi nu mai poate continua competiţia, anunță Pro TV.

Grav accidentată, Monica Davidescu nu mai poate continua competiţia şi i-a predat ştafeta Roxanei Ionescu, cea care, în momentul în care a primit propunerea, a acceptat fără să stea pe gânduri nicio clipă.

"Să-mi duci băiatul în finală", i-a spus Monica Davidescu, cu lacrimi în ochi, Roxanei. Aceasta i-a promis că va lupta cu dăruire pentru visul lui George Boghian.

"Recunosc, fiind perechea antrenată de Cocuţa, cu ei ţineam oricum.

George chiar merită să fie fericit", a declarat Roxana Ionescu.

Monica a fost trup şi suflet alături de Roxana şi de George, urmărindu-le primele repetiţii pe care le-au făcut împreună. "Monica a venit la noi în sală când repetam. A fost foarte drăguţă, a stat cu noi, în ciuda faptului că trece printr-o situaţie cumplită e foarte optimistă, râde, face glume, iar eu nu ştiam cum să mă comport, să râd, să nu râd… dar tot ea m-a liniştit, mi-a zis: 'A fost o greşeală, iar tu ai venit să mă ajuţi', iar eu i-am promis că o să-l duc pe George în finală, chiar pe primul loc", a spus Roxana.

 

Foto: Mediafax