Inovativi, non-conformiști și poetici, Robin and the Backstabbers și-au câștigat un loc de cinste în topul celor mai apreciate formații românești din arealul alternative.
Pentru concertul pe care îl vor susține înaintea celor de la Hollywood Vampires, RATB a pregătit un show special, accentuând dimensiunea cinematică a universului formației.
“E o mare onoare! Abia așteptăm să ne reîntâlnim cu toții și să stăm la povești.
În 6 ani de istorie, trupa formată la inițiativa lui Andrei Robin Proca și-a trecut în palmares perfomanțe importante. Cu 8 single-uri #1 la Radio Guerrilla si City FM, albumul de debut Bacovia Overdrive, vol. I: Stalingrad a fost printre cele mai bine vândute albume în prima lună de la lansare (topurile Cărturești și iTunes România). Câștigând distincțiile „Cel mai bun rock alternativ” și „Artistul anului” la Gala On Air Music Awards 2013, trupa și-a continuat activitatea live prin turnee de cluburi și festivaluri open air.
Al doilea album al formației, Bacovia Overdrive vol. II: Arhanghel’sk, a aniversat deja un an, fiind lansat oficial pe 8 mai 2015 și a înregistrat cifre de vânzări notabile pentru eșalonul alternative din România.
Supergrupul Hollywood Vampires concertează în premieră în România pe 6 iunie 2016 la Romexpo din Bucureşti. Formatia va aduce un tribut tuturor artiștilor de valoare care nu se mai află printre noi. Astfel, publicul va putea fredona alături de trupă piese aparținând lui David Bowie, Led Zeppelin, Motorhead și nu numai.