Robbie Williams, glume cu tentă sexuală cu o adolescentă de 15 ani

În timpul concertului de la Brisbane, artistul a făcut o gafă, lăudând aspectul unei tinere din public fără să ştie că aceasta are 15 ani.

Înainte de melodia "She's the one", Robbie a ochit o tânără din public care i-a atras atenţia datorită look-ului de secretară. Artistul i-a lăudat outfit-ul şi ochelarii aleşi, ajungând apoi la o glumă cu tentă sexuală spunând că ar trebui să-şi şteargă arhiva de căutări pe internet înainte ca soţia lui să vadă pe ce site-uri a stat.

Ce nu ştia artistul este faptul că tânăra pe nume Morgan avea doar 15 ani şi venise la concert însoţită de mama sa.

În spirit de glumă, dându-şi seama de gafa pe care o făcuse, artistul a spus să nu pună nimeni filmuleţul pe youtube că va fi arestat.
 
"Nu puneţi asta pe YouTube. O să fiu pe YouTube şi în toate ziarele şi apoi o să fiu arestat", a spus cântăreţul care apoi i-a dedicat piesa "She's the one" tinerei Morgan care i-a atras atenţia din public.