Rihanna şi Chris Brown s-au împăcat

Cei doi s-au împăcat, după o perioadă tumultuoasă, susţine publicaţia britanică The Sun. Ziarul publică o fotografie în care cântăreaţa, îmbrăcată sumar, îl sărută pe frunte pe fostul său iubit, acuzat în trecut că a bătut-o.

"La câteva zile de la apariţia unor fotografii în care cei doi purtau ceasuri Rolex identice, (Rihanna, n.r.) face ca relaţia să devină oficială, publicând această imagine", scrie The Sun, citat de agenția Mediafax.

"Într-o pereche de pantaloni foarte scurţi şi o bluză, Rihanna are mâinile şi picioarele încolăcite în jurul cântăreţului, al cărui trup este acoperit cu tatuaje - căruia îi spune "iubitule" -, pe o canapea", mai scrie The Sun, menţionând că fotografia cu această imagine a fost postată chiar de cântăreaţă, după un concert al lui Chris Brown la Frankfurt. "Nu vreau să plec, ai fost strălucitor în seara asta, iubitule!", a spus aceasta, pe Twitter.



Potrivit unor apropiaţi ai celor doi, Rihanna îl susţine pe Chris Brown în turneul pe care acesta îl are în Europa. De asemenea, Rihanna a mărturisit recent, într-un show al lui Ellen DeGeneres, că este foarte fericită din punct de vedere sexual, lucru care a alimentat zvonurile că s-ar fi împăcat cu Brown.
 
Brown a fost plasat în regim de libertate condiţionată pentru o perioadă de cinci ani şi condamnat la şase luni de muncă în folosul comunităţii, după ce a pledat vinovat în procesul în care a fost acuzat că a bătut-o pe fosta lui iubită Rihanna, cu o zi înainte de gala de decernare a premiilor Grammy din 2009, notează Mediafax.

 

Foto: Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
30 Noiembrie 2012