Richard Marx, în vârstă de 50 de ani, şi Cynthia Rhodes, în vârstă de 57 de ani, s-au despărţit în iulie 2013, a precizat agentul de presă al artistului american.
Anunţul oficial despre divorţul cuplului a fost făcut chiar de Richard Marx, în ediţia de vineri a talk show-ului "Katie", prezentat de Katie Couric.
Richard Marx şi Cynthia Rhodes s-au cunoscut în 1983, în timp ce actriţa, cunoscută pentru interpretarea personajului Penny Johnson în filmul "Dirty Dancing", juca rolul iubitei lui John Travolta în filmul "Staying Alive". Richard Marx a compus coloana sonoră a acelui lungmetraj.
După o relaţie de patru ani, cei doi artişti s-au căsătorit în 1989 şi s-au stabilit în Lake Bluff, un oraş din statul american Illinois.
Cu o carieră de peste 20 de ani, câştigător al premiului Grammy, Richard Marx este considerat unul dintre cei mai influenţi artişti ai industriei muzicale contemporane, fiind, totodată, unul dintre cei mai căutaţi producători şi compozitori ai momentului. Marx şi-a început cariera la vârsta de cinci ani, perioadă în care cânta în spoturi promoţionale create de tatăl său. La 17 ani, acesta l-a cunoscut pe Lionel Richie, alături de care avea să-şi facă şi debutul ca backing vocal pentru piesele "You Are", "Running with the Night" şi "All Night Long (All Night)", notează Mediafax.
Totodată, Marx a fost backing vocal pentru artişti precum Madonna, Whitney Huston şi Luther Vandross. Kenny Rogers avea să se convingă şi el de talentul tânărului artist, Richard compunând la acea vreme pentru el două piese, "Crazy" şi "What About Me", ambele cu succes în clasamentele de specialitate.
Primul album semnat de Richard Marx a fost lansat în iunie 1987, purtând numele artistului, care avea să devină în scurt timp noua revelaţie a muzicii internaţionale. Materialul s-a vândut în aproape 4 milioane de exemplare doar în Statele Unite ale Americii, oferind nu mai puţin de 4 single-uri de top: "Don't Mean Nothing", "Should've Known Better", "Endless Summer Nights" şi "Hold on to the Nights".
Richard Marx şi-a continuat cariera cu alte nouă albume de studio şi patru albume live, vândute în peste 30 de milioane de copii în întreaga lume, şi o listă impresionantă de hituri rock şi balade precum "Right Here Waiting", "Now and Forever", "Hazard", "Satisfied" şi "Too Late To Say Goodbye".
Artistul s-a remarcat ca producător şi compozitor, colaborând cu artişti ca Sarah Brightman, Barbra Streisand, Natalie Cole, N'Sync, Michael Bolton, Ronan Keating şi Ringo Starr, fiind recompensat şi cu un premiu Grammy pentru piesa anului, în 2004 - "Dance with my Father", compusă alături de Luther Vandross.
Foto: AFP/Mediafax