Renee Zellweger vrea să adopte un copil

Actriţa americană intenţionează să adopte un copil, pe care să îl crească alături de noul ei iubit, Doyle Bramhall II, cu care are o relaţie de aproape un an.
Vedeta în vârstă de 44 de ani le-ar fi spus prietenilor ei că se gândeşte serios la posibilitatea de a adopta un copil, informează  dailymail.co.uk.

Potrivit Radaronline.com, citat de Mediafax, Renee Zellweger consideră că îi va fi destul de dificil să rămână însărcinată la vârsta ei, însă este hotărâtă să îşi facă propria familie.

"Ştie că a ratat deja probabil şansa de a rămâne însărcinată şi de a naşte un copil. Renee încearcă să găsească partea pozitivă a lucrurilor, ştie că la 44 de ani este la o vârstă la care este prea bătrână pentru a deveni mamă pe cale naturală", a spus o sursă.

"Acest lucru va trebui să se întâmple de o manieră puţin diferită de aceea pe care şi-a imaginat-o până acum"
, a declarat aceeaşi sursă.

Faptul că nu s-a căsătorit şi că nu şi-a întemeiat încă propria familie a început să o apese tot mai mult pe actriţa americană.

"Este tristă din cauza faptului că nu şi-a întemeiat încă o familie.
A crezut întotdeauna că până la această vârstă va fi deja căsătorită şi că îşi va creşte copii la ţară, în Connecticut"
, a spus aceeaşi sursă.

Dorind să se asigure că va avea suficient timp liber pentru a-şi întemeia o familie, actriţa americană a ales să nu mai accepte proiecte cinematografice de amploare, astfel încât prezenţa ei în distribuţia celui de-al treilea film din franciza "Bridget Jones" pare în acest moment puţin probabilă.

"A început să regizeze şi să lucreze la propriile proiecte, iar acest fapt îi acordă mai mult timp şi o flexibilitate mai mare pentru a putea să îşi construiască o relaţie cu bărbatul potrivit", a precizat aceeaşi sursă.

După ce Renee Zellweger a reluat legătura cu bunul ei prieten Doyle Bramhall II, cu care a fost colegă la Universitatea din Texas în anii '90, cei doi au decis să formeze un cuplu, la sfârşitul anului trecut.

Doyle Bramhall II, chitarist în trupa lui Eric Clapton, are deja o fiică, India, cu fosta lui soţie, Susannah Melvoin, notează Mediafax.

Renee Zellweger a avut o serie de relaţii cu mai mulţi bărbaţi celebri.
Actriţa americană a fost căsătorită pentru scurtă vreme cu cântăreţul de muzică country Kenny Chesney în 2005, s-a logodit cu actorul Jim Carey, iar apoi avut relaţii care au durat câte doi ani cu rockerul Jack White şi cu actorul Bradley Cooper.


Foto: AFP/Mediafax
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod