Reacția incredibilă a unui băiețel de 3 ani în ziua în care a fost adoptat

Fericirea de pe chipul său spune tot! Fotografia cu un băiețel în vârstă de trei ani, în ziua în care actele sale de adopție au fost finalizate, a făcut înconjurul lumii.
Michael Brown, în vârstă de trei ani, a fost dat în plasament după ce mama sa biologică l-a abandonat. Băiețelul s-a aflat, pe rând, în grija a trei familii. La vârsta de 18 luni a ajuns la cea de-a treia familie, alături de o femeie pe nume Tara Montgomery și cele două fiice ale sale.

După ce planul de a-l reuni cu mama sa biologică a eșuat și femeia a rămas fără drepturile părintești, Michael a devenit adoptabil.
Astfel că Tara Montgomery, cea în grija căreia se afla, a decis să-l adopte. Femeia a declarat pentru The Huffington Post că inițial nu a luat în considerare posibilitatea adopției, dar Michael a făcut-o să-și schimbe planurile.

"Fiind părinte singur, nu aveam în plan să adopt, ci doar să ajut copiii care aveau nevoie de plasament. Dar lucrurile s-au schimbat după ce a apărut Michael. Am simțit că face parte din familie încă de la început", a declarat mama adoptivă.

"Numele lui de familie era deja Brown, la fel ca cel al copiilor mei.
A fost menit ca Michael să facă parte din familia noastră"
, a mai spus femeia.

Michael și mama sa adoptivă, Tara Montgomery


Pe 20 decembrie, Tara Montgomery l-a adoptat oficial pe Michael, iar fotografia în care acesta își exprimă bucuria că are o familie a lui a făcut înconjurul lumii.


Sora adoptivă a lui Michael, Dezhianna Brown, a publicat pe Twitter fotografii cu băiețelul fericit, iar una dintre ele a devenit virală.
Băiețelul zâmbește victorios, având un panou pe care scrie "Pentru unele lucruri merită să aștepți. După 832 de zile în plasament, astăzi am fost adoptat".

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
24 Decembrie 2016