Într-o postare amuzantă de pe blogul său, actorul povestește cum a încercat "să chiulească" anul acesta de la sesiunea solicitantă de shopping de dinaintea Crăciunului. Numai că nici nu a apucat să încerce, că s-a și trezit amenințat de consoarta sa, Irina.
"Urăsc cumpărăturile, shopping-ăreala, aglomeraţia... în general. Nu mai spun acum, de Crăciun: umblă lumea descreierată pe străzi, peste tot... prin magazine, orice cauţi de îmbrăcat, nu au măsuri potrivite, dacă găsești măsuri, nu-s pe culoarea pe care o vrei tu, peste tot numai colinde, e trafic, ajungi greu unde ai treabă şi parcă şi mai greu înapoi acasă după ce ai terminat. Pierzi ore în şir din viaţă numai pe drumuri şi, ca să concluzionăm, sunt cu nervii la pământ!", a scris Răzvan, care se declară copleșit doar de gândul că trebuie să bată magazinele la pas și "să scape teafăr" din aglomerația de la mall: "Nici nu mai pun la socoteală faptul că fac atacuri de panică dacă trebuie să merg la mall, că mă trec o mie de ape după ce intru în maximum două magazine şi că nu mai sunt bun de nimic după ce am înotat într-o mare de oameni toată ziua."
Dacă în alți ani a găsit soluții care l-au scăpat de calvarul alergăturii prin magazine, Fodor mărturisește că de data aceasta n-a mai avut scăpare: "Cu toate astea, nevasta mea, săraca, (n-are ea nicio vină că sunt eu ţăcanit) îl aşteaptă cuminţică pe Moşul. Mi-a şi sugerat că darul poate să fie "Orice, ceva mic!" Da' să ştie că e cumpărat cu mânuţa mea, pardon, că Moşul îşi va da silinţa să îi aducă ceva pe măsura faptelor bune. Acum doi ani i-am luat un palton. Anul trecut i-am luat un pulover şi un ceas, pe care doar le-am plătit. Mi le-a adus o prietenă din Grecia... Acum ce mă fac? Că prietena nu mai vine anul ăsta de Crăciun..."
A urmat un dialog spumos cu soția lui, desprins parcă dintr-un scheci TV de pe vremea când de Revelion nu te puteai dezlipi de televizor, pe care Fodor l-a redat în întregime pe blogul lui:
"Aşa că mi-am luat inima în dinţi şi i-am spus:
Eu : "Mami, mă laşi să nu-ţi iau cadou anu` asta?... nu pot mami, nu pot..."
Ea: "Fodorică, plec de acasă..."
Eu: "Unde să pleci de acasă, mami?... Pentru o cutie cu fundiţă?"
Ea: "Mă faci să mă transform într-o matracucă! La prima aniversare, eram amici, şi tot mi-ai luat cadou! Acum, căsătoriţi şi cu copil, te fofilezi?"
Eu: "Ce ţi-am luat mami, un parfum?"
Ea: "Mi-ai luat şi parfum şi medalion, cu lanţ..."
Eu: "Da, mai, mami dar plecăm în vacanţă... îţi iau de acolo..."
Stratagema lui Răzvan nu a avut succes. "Nu a părut să se lase înduplecată. Am scos toti aşii din mânecă, m-am văicărit că nu avem timp, că trebuie sa mergem în vizite şi acolo, şi acolo... nimic. Nu mai punem la socoteală că ar fi a doua bilă neagră. Data trecută, tot anul ăsta, de aniversarea noastră (împlineam trei ani de la căsătorie) m-a prins tot pe picior greşit, fără cadou. M-a pedepsit.:) M-a pus ca, în loc de asta, să ii scriu o scrisoare în care să îi povestesc toate momentele frumoase prin care am trecut împreună şi să îi explic de ce o iubesc. Mi-a luat jumătate de zi, dar rezultatul a fost pe măsură. e data asta, nu cred că mai scap. Mai are rost să spun că sunt pilaf la comenzi pe net, că nu mă descurc să cumpăr ceva online şi că oricum nu îmi vine să iau un produs pe care nu îl ţin fizic în mana înainte să dau banii?", se "văicărește" actorul.
"Dacă nu mă înfoiam ca un cocoş să mă lase doar pe mine să gătesc în casă, acum aş fi putut să o surprind, dar, în condiţiile date, până şi varianta asta a picat. Excludem serenadele sub balcon, inimioarele desenate în zăpadă, petalele de trandafir presarate pe lângă brad, pe mine cu o fundiţă roşie pe cap... sau altele din clasicul pachet romantic. Aşadar, ce-mi rămâne de făcut? Sunt uşor disperat, recunosc, şi as primi cu mare bucurie sugestii. Semnat: Un soţ la ananghie", a încheiat Răzvan Fodor.