Radu Banciu, nevoit să-şi ceară scuze după ce a fost învins în instanţă de Andreea Berecleanu

Realizatorul emisiunii "Lumea lui Banciu" și-a prezentat scuzele pentru modul în care a vorbit despre prezentatoarea de la Antena 1, în urmă cu trei ani.

Banciu şi postul B1 TV s-au supus astfel deciziei instanței, după ce au pierdut procesul intentat de prezentatoarea "Observatorului".

"A sosit și vremea scuzelor, reale de data aceasta. Am foști învinși într-un proces – pe drept, de altfel, am pierdut – în fața Andreei Berecleanu și îi cerem scuze cu această ocazie. Noi jignind-o în emisiune, justiția a considerat că suntem vinovați. Preaplecați, îi cerem scuze frumoasei prezentatoare de la Antena 1, pe care am denigrat-o, să știe, fata, din invidia tipică, absolut tipică a bărbaților, care nu mai au foarte multe de spus, și bineînțeles că ne-am dus apoi cu divagațiile proprii nouă.

E o emisiune de pamflet, desigur, dar aiurea prezentate, aiurea-n tramvai, practic", a spus Banciu în emisiunea sa de miercuri seară.

"Suntem datori cu aceste scuze pentru Andreea Berecleanu pe care, după cum știți, la un moment dat am tocat-o mărunt într-o situație penibilă. Fata n-avea nicio vină, evident. Dincolo de invidie, sigur că a fost și un pic de prostie, și astăzi încercăm să reparăm acest lucru, pentru că, iată, am foști puși la colț, pe bună dreptate, și de instanță", a continuat el.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod