Aceasta pelicula este primul film Disney realizat integral cu ajutorul computerului si prima animatie lansata de casa de productie pe DVD. "Chicken Little" (voce Zach Braff) e un pui ochelarist care-si face veacul cu alti colegi la fel de putin populari ca si el: Ratusca cea Urata (voce Joan Cusack), Pestisorul Iesit din Apa (voce Dan Molina) cu acvariu-casca la purtator si Runt of the Litter (voce Steve Zahn), un porc dolofan mai sa crape soriciul pe el. Intr-o buna zi, Puiu' Mic se sperie la culme de o ghinda care ii cade in cap si, crezand ca se prabuseste cerul, alerteaza pe toata lumea ca vine apocalipsa.
Se scurge un an de la rusinoasa intamplare cu ghinda si iata ca cerul ii face o noua vizita, de data aceasta in propriul dormitor. Fiind sigur ca nimeni nu-l mai crede, Puiu' Mic le marturiseste secretul doar prietenilor sai, ca sa nu mai panicheze tot orasul. Verdictul e clar: extraterestrii invadeaza pamantul. Dar ce sa caute oare extraterestrii in oraselul Oakey Paks? Doar pe micutul Kirby, un pui de extraterestru ratacit. Vor reusi oare sa calmeze spiritele fara sa dezlantuie un razboi de proportii cosmice?
Rusinat nevoie-mare ca fiu-sau e asa slab de inger, cocosul Buck Cluck (voce Garry Marshall) se supara foc. Ca sa-si dreaga imaginea, Chicken Little se inscrie in echipa de baseball a scolii si chiar incepe sa se descurce, reusind, printr-o minune, sa castige si campionatul. "Puiu' Mic", in premiera pe DVD in Romania
13 Aprilie 2009
Posteaza comentariu