Psihiatrul Mălinei Olinescu, audiat: "Avea idei de autodistrugere"

Artista nu a mai vrut să se interneze în spital, n-a mai urmat tratamentul și nu s-a mai prezentat la medic.

Artista nu a mai vrut să se interneze în spital, n-a mai urmat tratamentul și nu s-a mai prezentat la medic.

Procurorul criminalist Edi Borjog l-a audiat pe medicul psihiatru care a consultat-o pe cântăreață. Potrivit ziarului Ring, acesta a confirmat o depresie recurentă a Mălinei Olinescu în decembrie 2010.

"Artista avea idei de autodistrugere, n-a vrut să se interneze în spital, n-a mai urmat deloc tratamentul şi nici nu s-a mai prezentat la medic. I s-a recomandat un medicament antipsihotic şi unul antidepresiv.

Cei cu idei de suicid reuşesc într-un fel sau altul până la urmă, din păcate", a declarat psihiatrul.

"Uneori, ideea de suicid poate ţine chiar de boală, de depresia în sine şi se poate întâmpla şi în condiţii pozitive externe, dacă e vorba de idei delirante cauzate de depresie psihotică. În perioada aceea nu era cazul unei internări forţate a Mălinei Olinescu. Urmarea tratamentului i-a asigurat o perioadă bună de mai mult de opt-nouă luni", a mai spus medicul.

În cazul morţii Mălinei Olinescu au mai fost audiaţi Sebastian Truţă, fostul iubit al Mălinei, cântăreaţa Doina Spătaru, mama Mălinei, precum și Călin Geambaşu.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod