Program In Culise 05 - 11 ianuarie 2016

Marti, 05 Ianuarie, ora 20:00 - BLACK FRIDAY LOVE – comedie romantică

Cu: Paul Alexandru, Ioana Chelmuș, Florin Frățilă, Andreea Stafie, Alex Vlad și Bianca Mateescu.
Regia: Cristian Bajora
Regia Tehnică: Bogdan Ionescu
Bilet: 30 lei

Ești în căutarea iubirii. Cum procedezi? Ești așteptat la supermarket cu noutăți, oferte și reduceri la DRAGOSTE! Într-o obișnuită zi de vineri, când vei ieși să-ți cumperi pâine și lapte, îți vei izbi căruciorul de viitoare, actuale sau foste iubiri… În același timp, într-o realitate paralelă, mai multe povești de iubire se vor naște sau se vor stinge din aceleași motive ordinare care te-au făcut și pe tine să iubești sau să urăști cu toată puterea. Black Friday Love vorbește despre dragostea în vremea supermarketului, când există atâtea posibilități încât e mai ușor să arunci la gunoi decât să repari ce-a ieșit prost și s-o iei de la capăt. Probabil singurul spectacol despre dragoste, care reușește să se lipsească de siropoșenii și să-ți prezinte povești de iubire reale, comice și dulci-amărui. O mostră de Broadway adusă în centrul Bucureștiului!

Miercuri, 06 Ianuarie, ora 20:00 - CUM SE DUCE TOTUL DRACU’


După ”Crize” de Mihai Ignat
Cu: Ioana Chelmuș, Florin Frățilă
Durata: 1h
Bilet: 30 lei

Motto - “Love is like war, easy to begin, but very hard to stop.”

Pe lângă lucrurile frumoase dintr-o relație, viața în doi înseamnă o adevărată luptă dusă pentru… nimic! Pentru că și în cuplu te poți simți în competiție și-atunci scoți toate armele pentru a demonstra cine-i mai mare și mai tare în orgoliu. Probabil nu vom afla niciodată cine va câștiga această bătălie a sexelor, dar spectacolul ”Cum se duce totul dracu’” îți va arăta cum și unde se desfășoară adevăratul război de gherilă. Un show plin de umor recomandat tuturor celor care au simțit sau încă simt fiorii dragostei – pentru că e bine să te bucuri de ceea ce ai, atunci când ai! Carpe diem!

Bazat pe un text contemporan scris de Mihai Ignat, spectacolul ”Cum se duce totul dracu’” a fost creat integral de cei doi protagoniști – Loredana Cosovanu și Florin Frățilă. Aceștia se declară fascinați de subiectul dragostei ca un câmp de luptă și promit un spectacol cu adevărat amuzant.

Joi, 07 Ianuarie, ora 20:00 - UN BĂRBAT ȘI MAI MULTE FEMEI


De Leonid Zorin
Cu: Alex Vlad, Bianca Mateescu, Ioana Chelmus, Gratiela Popa, Andreea Stafie, Ioana Soroiu, Miruna Bilei, Alexandra Daria Cohal, Diana Dumbrava, Cosmina Soare
Regia: Cristian Bajora
Bilet: 30 lei 

De ce iubim femeile? Iată o întrebare la care nici cei mai iscusiți gânditori nu au găsit un răspuns. Nu mai este demult un secret faptul că femeile sunt construite dintr-un alt aluat decât bărbații, dar asta nu înseamnă că nu se mai caută o explicație. Un bărbat și mai multe femei este un spectacol cu adevărat amuzant care te invită în lumea lui Garunski, un bărbat năucit de femeile din jurul său - una este prea banală, altă prea agitată, una prea cuminte, alta prea autoritară, femei disperate, victime sau incurabil romantice.
Unite de aceeași fire veșnic schimbătoare, personajele feminine din jurul lui îl transformă și-l conturează pe Garunski într-un bărbat al prezentului, care descoperă secretul despre modul în care poți să mulțumești femeile. 

O comedie actuală, care aminteste putin de ”barbatii sunt de pe marte, femeile sunt de pe venus” si prezinta felul in care cele doua sexe reușesc să comunice în ciuda faptului că iubesc și gândesc în mod diferit. 

Vineri, 08 Ianuarie, ora 21:00 - STAND UP COMEDY


Cu Alexandru Minculescu, Maria Popovici, Florin Frațilă, Alexandru Banciu
Durată: 1h30
Intrare 20 lei

Îți amintești de Jim Carrey, Bill Cosby, George Carlin, Jerry Seinfeld, Dave Chapelle, Robin Williams, Eddie Murphy? Toți îți zdrăngăne-n minte cu zâmbetul pe buze și hohote de râs.

Mincu sau Alexandru Minculescu (după cum îi spun prietenii) este macho-ul grupului, acesta dominând scena prin glumele sale care surprind perfect esența umorului masculin. Fiind genul nerdish, comicul acestuia se bazează pe asocieri fericite care-i surprind pe bărbați atunci când sunt la menstruație sau pe șmecherașii de cartier când participă la un eveniment cultural. 

A durut un pic atunci când s-a urcat prima dată pe scenă, dar după aceea a început să îi placă din ce în ce mai mult! Maria Popovici este prima doamnă curajoasă a stand-up-ului românesc, un simbol reprezentativ al umorului femeiesc. Încearcând să facă dreptate și să echilibreze balanța care atârnă greu din cauza glumelor misogine ale colegilor de breaslă, aceasta cucerește publicul printr-o serie de glume care izvorăsc din adânca și inocenta judecată feminină. Câștigătoare a primei ediții a Open Mic Contest organizată de Club 99 din București, Maria a demonstrat că publicul de comedie tânjește după glume cu parfum de femeie. 

Florin Frățilă e tipul simpatic de la serialul online de comedie 10lucruri. Actor șarmant cu succes la dame bine, Florin este un badass boy, un băiat de cartier născut și crescut pe străzile din București. Umorul său se bazează pe înfățișarea dură și pe detaliile biografice care-ți vor părea incredibile și amuzante în același timp.

Sambata, 09 Ianuarie, ora 19:00 - THE BLUE ROOM


de David Hare
Cu: Florin Frățilă, Laura Voicu, Miruna Bilei, Paul Alexandru, Cosmina Soare, Ștefan Nistor, Ioana Chelmuș, Alex Vlad, Ioana Soroiu/Bianca Mateescu, Cristian Bajora
Regia: Cristian Bajora
Bilet: 30 lei

Cel mai bun spectacol din 2015, o producție îndrăzneață aflată pe primul loc în topul acestei stagiuni – The Blue Room de David Hare.

În Camera Albastră vei întâlni 10 actori: 5 bărbați și 5 femei, fiecare jucând câte un rol diferit. Nicole Kidman și Iain Glen au fost primii actori care s-au aventurat în The Blue Room în 1998. Sigrid Thorton și Marcus Graham s-au bucurat de aprecieri critice când au jucat spectacolul în 2002. De data aceasta, pe scenă vor fi 10 actori care au avut curaj să îmbrățișeze aceste roluri ambițioase și să dea viață unei producții controversate și foarte apropiată de natura umană.

În scaunul regizorului stă Cristian Bajora, cunoscut pentru montările sale îndrăznețe în care erotismul joacă un rol central (cei care au văzut Scrisori către Rita: The Show sunt familiarizați cu stilul său nonconformist).

Povestea începe în 1900, când Arthur Schnitzler a scris Reigen, un text pentru care a fost acuzat de obscenitate și a cărui punere în scenă nu a mai avut loc, spectacolul fiind anulat chiar în seara premierei de poliția din Viena.
77 de ani mai târziu, David Hare a readaptat Reigen pentru a scrie The Blue Room / Camera Albastră.

The Blue Room este un spectacol despre sex.

O prostituată a făcut sex cu un șofer, care a sedus o fată care avea grijă de casă, care s-a înțeles cu un student, care a înșelat-o cu o femeie căsătorită, care a făcut dragoste cu un politician, care s-a îndrăgostit de un model, care a cedat unui scriitor, care a râvnit la o actriță, care s-a lăsat sedusă de un aristocrat, care a fost țintuit chiar de prostituata de la început. 

În cele 10 scene, cele 10 personaje fac schimb de parteneri într-un dans al sexului în care așteptările și experiențele nu sunt niciodată la fel.

”Un text superb și un spectacol pe măsură, care într-un mod foarte sincer expune traseul urmat de fiecare dintre noi – fără să murdărească și fără să adauge dulcegării neverosimile acestui schimb pe care-l facem inconștient unii cu ceilalți. Te lasă să-ți tragi singur concluziile. Și este chiar sexy...”

”Spectacolul a mai fost numit ”viagra teatrului” și a atras foarte tare atenția, chiar și din motive greștie – spre exemplu, fundul lui Nicole Kidman. Dar în esența sa, spectacolul este captivant și surprinde exact acea parte a vieții care alimentează existența umană”

Sambata, 09 Ianuarie, ora 21:30 - THE BLUE ROOM


de David Hare
Cu: Florin Frățilă, Laura Voicu, Miruna Bilei, Paul Alexandru, Cosmina Soare, Ștefan Nistor, Ioana Chelmuș, Alex Vlad, Ioana Soroiu/Bianca Mateescu, Cristian Bajora
Regia: Cristian Bajora
Bilet: 30 lei

Duminica, 10 Ianuarie, ora 15:00 - QUI E MAHOMED


de Remi de Vos, traducerea: Anca Rotescu
Cu: Cătălina Mustață, Cosmin Șofron
Regia: Theo Herghelegiu
Mișcarea scenică: Andreea Duță
Coloana sonoră: Călin Grigoriu
Mulțumiri scenografului Daniel Tița
Bilet: 30 lei

O comedie pe muchie de lacrimă despre aparență și esență,n spectacol despre singurătate si disperare. O „excursie” in intimitatea cuplului modern, acaparat de cotidian și erodat de manipularea politică.

Paris, cu zece ani în urmă. Sau cu cinci. Sau acum. Arabi versus sârbi, cu alte cuvinte musulmani versus ortodocși. Dar ce fac francezii?

EA și EL sunt francezi normali. Un cuplu cu oarece vechime. Se întâlnesc seară de seară acasă, în oaza de pace și afecțiune care ar trebui să fie căminul lor. Dar nu e. Războiul de pe frontul casnic e cel puțin la fel de feroce ca și cel de afară.

Să fie vreo legătură între ele?

O comedie pe muchie de lacrimă despre aparență și esență, scrisă de un autor în vogă. Un spectacol despre singurătate si disperare. O parabolă usturătoare a degradării Europei, strivită de răsturnările sociale din ultimii 10 ani. O „excursie” in intimitatea cuplului modern, acaparat de cotidian și erodat de manipularea politică.

Două partituri actoricești susținute cu brio de Cătălina Mustață și Cosmin Șofron.

Duminica, 10 Ianuarie, ora 18:00 - POVEȘTI DESPRE TINE


Bazat pe volumul „92 de povești cu cărți” de Ștefan Caraman
Cu: Grațiela Popa, Diana Dumbravă, Dana Roman, Cora Manole, Iulian Babulea, Ionuț Gurgu, Mihai Bădoi, Lavinia Dan
Regia: Cristian Bajora
Durata:  1h10
Bilet: 30 lei

Un spectacol care dorește să-ți reamintească de tine – despre spirit, ideal și vis.

Pe scena vieții tale vor intra 8 actori care jonglează cu personajele colorate pentru a-și îndeplini menirea: uneori un simplu paznic sau un artist neînțeles, alteori o prostituată sau poate o prezentatoare de la TV  - îți vor deschide pe rând ochii și-ți vor aduce mai aproape revelația.

Un spectacol care se derulează precum un  vis și face treceri bruște între decoruri și oameni cu rol de guru, pe care îi întâlnești ca să-ți schimbe viața. Povești despre tine este despre întâmplările aparent banale, evenimentele mărunte din viața oricăruia dintre noi, care se transformă în lecții și oferă constant și întrebări și răspunsuri.

Povești despre tine este un spectacol despre frumusețea vieții.

Regretul, plictiseala, procrastinarea, anxietatea, singurătatea, suferința, depresia, entuziasmul, emoția, afecțiunea, empatia, iubirea, desăvârșirea – spectacolul acesta le va scoate pe toate din tine, reamintindu-ți că dacă nu povestești, mori.
O pictură teatrală a tuturor trăirilor contradictorii care te fac să simți că trăiești și ești viu. Cărțile și-au pierdut valoarea în ochii multor cititori, însă poveștile din interiorul lor nu vor muri niciodată.

Și acum gândește-te puțin… Când ți-ai sunat ultima oară mama? De ce lucrezi într-un loc pe care îl urăști? Unde ți-au dispărut toate visurile? Cum ai ajuns să nu îți mai faci timp pentru tine? Ce îți dorești cu adevărat?

Și tu ești poveste, poate chiar povestea din cărțile care încă nu s-au scris.

Duminica, 10 Ianuarie, ora 21:00 - SCRISORI CĂTRE RITA – THE SHOW – comedie erotică


După Ştefan Caraman
Cu: Ştefan Nistor, Andreea Stafie
Regia Cristian Bajora
Durata: 1h30
Bilet: 30 lei

În urma succesului de care s-a bucurat primul sezon al serialului Scrisori către Rita între lunile martie şi septembrie 2012, Nic Labiş şi Rita iau iarăşi forme umane, de data aceasta într-un show unic de 1h şi 30 minute., în stagiunea 2012-2013 a Teatrului În Culise.

Un spectacol aproape de stand-up comedy, fără scrupule, fără ruşine, fără perdea, un show în care îţi vei regăsi cele mai ascunse fantezii şi gânduri, Scrisori către Rita – The Show este un spectacol erotic, datorită minunatei prezenţe nud a Andreei Stafie, o comedie absolută graţie lui Ştefan Nistor care interpretează şi povesteşte cu sinceritate şi lejeritate, câteodată filosofic şi metafizic mulţumită excentricităţii lui Ştefan Caraman şi o experienţă cultural specială pentru care trebuie să mulţumim regizorului Cristian Bajora care a avut curajul de a aduce acest roman pe scenă.

Luni, 11 Ianuarie, ora 20:00 - OMUL CU O SINGURĂ ARIPĂ


de Matei Vișniec
Cu: Dana Roman, Cora Manole, Martina Voicu, Diana Simulescu, Cosmin Ferenț, Dana Gherase, Dana Badiu, Dragoș Simion, Bianca Durdui, Iulian Babulea, Bogdan Stroe, Natalia Russ, Diana Dumbravă, Sami Al Tawel, Larissa Săndulescu
Regia: Cristian Bajora
Intrarea libera.

Destinul poetic al unui om cu însușiri deosebite,  îmbrăcat în hainele teatrului burlesc, care delectează prin bogăția și culoarea personajelor sale.

Omul cu o singură aripă aduce pe scenă 15 actori, care jonglează cu peste 20 de roluri pentru a da viață unei povești de viață ieșită din comun. Într-o lume a oamenilor fără aripi se naște un ”prinț” cu o aripă în locul brațului drept. Un om mereu aflat între bine și rău, frumos și urât, geniu și mediocritate, măreție și insignifianță. Nu poate să zboare, dar nu poate nici să muncească. Într-o lume ”normală”, darul său ceresc devine un dezavantaj în drumul desăvârșirii.

Spectacolul vorbește despre destinul singuratic al celor care nu se încadrează în tiparele unei societăți conformiste. Aerul  meditativ și filosofic al piesei este ambalat într-o formă savuroasă de spectacol care îmbină comedia cu realitatea unei vieți trăite altfel.

Omul cu o singură aripă este un spectacol despre oamenii diferiți, speciali.

Fascinația acestei însușiri naturale deosebite trezește interesul  și simțul proprietății în femei și politicieni deopotrivă, care își doresc să se asocieze și să profite de minunea omului-pasăre.
Căutat  de poliția franceză pentru a fi numit simbol național al Franței ”purificate”, fiind ținta curiozităților bolnave ale lumii ”normale”, Omul cu o singură aripă nu-și găsește locul nicăieri și caută să se ascundă. Ajunge astfel să trăiască într-un ghetou populat de boschetari, încercând să-și amintească scopul căderii sale din cer. Totuși, cineva îl caută. Cineva care probabil îi cunoaște misiunea. Perechea lui.

Există două tipuri de oameni: unii strălucesc, iar alții nu. Iar Omul cu o singură aripă este un spectacol cu nuanțe misterioase care ridică problema scopului pe care îl avem fiecare dintre noi în lume: despre urma pe care reușim sau nu să o lăsăm prin existența noastră, despre lumina pe care o avem sau nu, despre atașament și detașare, rădăcini sociale și marginalizare, diferență și subiectivitate.

„Voi nu ştiţi cum e să ai o singură aripă. Nici măcar tu, care te uiţi acum la mine compătimindu-mă. Îngerii râd de mine, iar eu ma pierd în râsetele lor fricos şi mândru.” 
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod