Semifinala “Românii au talent” de vineri seară a fost urmărită de milioane de telespectatori, PRO TV fiind din nou lider de audiență pe toate segmentele de public.
Pe segmentul publicului comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, ratingul mediu de 14,8 puncte obținut de PRO TV în intervalul orar 20:30 – 24:13, precum și cota de piață de 36.1% au lăsat concurența la o distanță considerabilă, potrivit cifrelor furnizate de Kantar Media. Antena 1 s-a clasat pe locul al doilea, cu 5,7 puncte de rating și 14% cotă de piață, în timp ce Kanal D a înregistrat 3,6 puncte de rating și 8,7% share. În minutul de aur 22:37, PRO TV a atins un vârf de audiență de 21,7 puncte de rating și 47,8% cotă de piață.
Și pe segmentul publicului din mediul urban, PRO TV a înregistrat cifre de aproape trei ori mai mari față de stațiile clasate pe locurile 2 și 3, obținând un rating mediu de 14,3 puncte și o cotă de piață de 30,5%, în timp ce Kanal D și Antena 1 au înregistrat 5 puncte de rating și 10,6% share.
La nivel național, PRO TV a fost, de asemenea, lider de audiență, telespectatorii urmărind cu sufletul la gură cea de-a cincea semifinală “Românii au talent” – stația a obținut un rating mediu de 14,3 puncte și 32,1% share, cifre de peste trei ori mai mari decât audiențele înregistrate de Antena 1 (4,7% rating și 10,6% share) și de Kanal D (4,2% rating, 9,5% share).
Ultima semifinală a adus pe scena show-ului cele mai bune talente din toată țara. După voturile publicului, "Românii au Talent" a completat lista finaliștilor cu cei de la Brio Sonores, care au impresionat din nou prin vocile extraordinare, și cu Sabin Cojocaru, adolescentul de 14 ani care a învățat singur să danseze freestyle. „Îți prevăd un viitor foarte frumos”, i-a spus Andi Moisescu la preselecții băiatului, care a trecut mai departe în concurs cu trei de „Da”.
Lupta pentru ultimul loc în marea finală s-a dat între Alexandra Siverenco și Cezar Bălășoiu. „Mi-au plãcut ambele numere, dar mereu o sã înclin pentru numãrul care îmbinã performanța, calitatea și studiul. Pntru mine nu conteazã în competiția asta dacã ești copil sau adult. Cred cã trebuie sã meargã în finalã actele de calitate incontestabilã. Un act excelent care trebuie sã fie în finalã este Alexandra Siverenco", a votat Mihai Petre, iar votul lui Andi Moisescu a trimis-o pe „păpușa vie” în marea finală.
Ceilalți 12 români talentați care se vor lupta pentru marele premiu de 120.000 euro în finala „Românii au talent” de vineri, 16 mai, de la ora 20:30, sunt Andrei Cerbu, Los Hermanons Dinamita, Workout Chișinău, Ștefan Popescu aka Fane Mississippi Delta Blues, Raul Gheba, Cătălin Mihalache, Leon Magdan, Cvintetul Anatoly, Claudia Stroe, Emy Drăgoi, Cătălina Țâmpău & Alin Beca, Octavian Stoica.
Învingătorul ia totul, numai la PRO TV!
© Copyright:
PRO TV a fost, din nou, lider de audiență!
Show-ul "Românii au talent" și-a completat lista de talente excepționale care merg în marea finală de vinerea viitoare!
Posteaza comentariu