Prinţul William al Marii Britanii a împlinit joi 30 de ani şi poate primi astfel moştenirea de 10 milioane de lire sterline pe care i-a lăsat-o mama sa, prinţesa Diana.
Înainte de a muri într-un accident de maşină, la Paris, în 1997, prinţesa de Wales a lăsat prin testament cea mai mare parte din averea sa fiilor ei şi ai prinţului Charles - William şi Harry -, pe atunci în vârstă de 15, respectiv 12 ani, însă executorii testamentari au impus o clauză potrivit căreia aceştia puteau intra în posesia moştenirii abia la împlinirea vârstei de 30 de ani, relevă agenția Mediafax.
Diana a lăsat o moştenire de 12,966 de milioane de lire sterline (16 milioane de euro), o sumă care a ajuns în prezent la circa 20 de milioane de lire sterline în urma investiţiilor făcute.
Nu se ştie deocamdată ce va face prinţul William cu banii moşteniţi de la mama sa. Zvonurile despre construirea unei noi case au fost dezminţite.
Diana Spencer s-a măritat cu prinţul moştenitor al Marii Britanii, Charles, pe 29 iulie 1981, devenind prinţesă de Wales. A avut cu Charles doi fii - William, născut în 1982, şi Harry, născut în 1984. A divorţat de Charles în 1996 şi a murit un an mai târziu, într-un accident de maşină, la Paris. S-a remarcat ca prezenţă în spaţiul public şi a fost apreciată pentru operele sale de caritate, dispariţia sa fiind văzută ca o tragedie naţională în Marea Britanie.
Funeraliile Dianei au avut loc la catedrala Westminster pe 6 septembrie 1997, evenimentul televizat având o audienţă estimată la 2,5 miliarde de oameni din întreaga lume.