Al cincilea în ordinea succesiunii la tronul britanic, prințul Harry s-a aflat în detașare militară începând cu jumătatea lunii aprilie în cadrul forțelor militare australiene și ulterior în cadrul unor regimente din cadrul forțelor neozeelandeze.
Potrivit US Weekly, prințul Harry s-a dus vineri la întoarcerea din Noua Zeelandă să a o vadă pe Charlotte, prințesă de Cambridge, fetița fratelui său, prințul William, și a ducesei de Cambridge.
Harry era nerăbdător să o vadă pe Charlotte, a declarat o sursă apropiată prințului pentru US Weekly.
Prințesa Charlotte de Cambridge, a patra în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, s-a născut la 2 mai, într-un spital din vestul Londrei, dată la care prințul Harry se afla în misiune în Australia, ultima etapă a carierei sale militare. Absolvent al celebrei Royal Military Academy Sandhurst, prințul Harry a servit zece ani în forțele militare britanice, notează Agerpres.
Foto: AFP/Mediafax