Prinţul Harry a venit în România

Prinţul Harry, fiul cel mic al prinţului Charles, este în România. Conducerea Aeroportului "Transilvania" din Târgu Mureş a declarat pentru Mediafax că prinţul Harry a ajuns vineri la prânz, cu o cursă de linie Wizz Air, arătând însă că nu se cunoaşte itinerariul din România sau cât timp va sta. Surse locale au declarat, duminică, pentru Mediafax că prinţul Harry se află în vizită privată în România şi este găzduit, la Micloşoara, de familia contelui Kalnoky Tibor. Această familie deţine o proprietate mai mare la Micloşoara, care include şi un conac şi care a fost vizitată de mai multe ori şi de prinţul Charles. Conacul a fost construit în secolul al XVI-lea în stil renascentist şi a fost renovat de descendenţii familiei Kalnoky. Vechiul conac de vânătoare al familiei, o clădire cu o arhitectură care combină stilurile baroc, re­nas­centist şi neoclasic, era în paragină la întoarcerea contelui Kalnoky în ţară, întrucât, după ce au confiscat conacul, comuniştii l-au transformat în cămin cultural, iar lipsa lucrărilor de întreţinere şi-a pus am­prenta pe clădire. Conacul este înconjurat de o grădină engleză, iar faţada dinspre lac, bastionul şi balconul închis păstrează stilul Renaşterii. Conacul este deschis şi în regim de pensiune, fiind vizitat de numeroşi turişti, în special englezi. Contele a cumpărat, în Micloşoara, câteva case vechi, pe care le-a recondiţionat şi le-a decorat în stil rustic. Familia Kálnoky este una din familiile istorice ale Transilvaniei, fiind atestată documentar pentru prima oară în estul Transilvaniei, la 1252, relatează Mediafax. Contele Kalnoky şi soţia sa au participat anul trecut la nunta regală de la Buckingham, a prinţului William cu Kate Middleton. Contele şi prinţul Charles se cunosc din 2006, când moştenitorul coroanei britanice a vizitat Micloşoara şi a fost cazat la conacul contelui. Prinţul Charles are două proprietăţi în satul covăsnean Valea Zălanului, una dintre acestea fiind o casă veche de peste o sută de ani, care a fost complet renovată. De altfel, Prinţul Charles deţine mai multe proprietăţi în România, printre care şi o casă în satul Viscri. În ultimii ani, moştenitorul coroanei britanice a făcut mai multe vizite private în judeţul Covasna, unde a fost oaspetele contelui Kalnoky Tibor, la conacul din Micloşoara. De asemenea, prinţul Charles s-a aflat în vizite private şi în judeţele Mureş şi Harghita. Prinţul Charles spunea că şi-ar dori să întâlnească şi la britanici "sentimentul apartenenţei, al identităţii," pe care l-a remarcat la locuitorii din Transilvania. "Ceea ce este minunat în Transilvania este această relaţie unică dintre om şi mediul înconjurător. Acest lucru lipseşte din societatea noastră. Oamenii tânjesc după un anumit sentiment al apartenenţei, al identităţii şi al semnificaţiilor", declara prinţul Charles al Marii Britanii, citat de Daily Mail.
Prinţul Harry, fiul cel mic al prinţului Charles, este în România. Conducerea Aeroportului "Transilvania" din Târgu Mureş a declarat pentru Mediafax că prinţul Harry a ajuns vineri la prânz, cu o cursă de linie Wizz Air, arătând însă că nu se cunoaşte itinerariul din România sau cât timp va sta.

Surse locale au declarat, duminică, pentru Mediafax că prinţul Harry se află în vizită privată în România şi este găzduit, la Micloşoara, de familia contelui Kalnoky Tibor.

Această familie deţine o proprietate mai mare la Micloşoara, care include şi un conac şi care a fost vizitată de mai multe ori şi de prinţul Charles.

Conacul a fost construit în secolul al XVI-lea în stil renascentist şi a fost renovat de descendenţii familiei Kalnoky.
Vechiul conac de vânătoare al familiei, o clădire cu o arhitectură care combină stilurile baroc, re­nas­centist şi neoclasic, era în paragină la întoarcerea contelui Kalnoky în ţară, întrucât, după ce au confiscat conacul, comuniştii l-au transformat în cămin cultural, iar lipsa lucrărilor de întreţinere şi-a pus am­prenta pe clădire. Conacul este înconjurat de o grădină engleză, iar faţada dinspre lac, bastionul şi balconul închis păstrează stilul Renaşterii. Conacul este deschis şi în regim de pensiune, fiind vizitat de numeroşi turişti, în special englezi.

Contele a cumpărat, în Micloşoara, câteva case vechi, pe care le-a recondiţionat şi le-a decorat în stil rustic.

Familia Kálnoky este una din familiile istorice ale Transilvaniei, fiind atestată documentar pentru prima oară în estul Transilvaniei, la 1252, relatează Mediafax.

Contele Kalnoky şi soţia sa au participat anul trecut la nunta regală de la Buckingham, a prinţului William cu Kate Middleton.

Contele şi prinţul Charles se cunosc din 2006, când moştenitorul coroanei britanice a vizitat Micloşoara şi a fost cazat la conacul contelui.

Prinţul Charles are două proprietăţi în satul covăsnean Valea Zălanului, una dintre acestea fiind o casă veche de peste o sută de ani, care a fost complet renovată.
De altfel, Prinţul Charles deţine mai multe proprietăţi în România, printre care şi o casă în satul Viscri.

În ultimii ani, moştenitorul coroanei britanice a făcut mai multe vizite private în judeţul Covasna, unde a fost oaspetele contelui Kalnoky Tibor, la conacul din Micloşoara. De asemenea, prinţul Charles s-a aflat în vizite private şi în judeţele Mureş şi Harghita.

Prinţul Charles spunea că şi-ar dori să întâlnească şi la britanici "sentimentul apartenenţei, al identităţii," pe care l-a remarcat la locuitorii din Transilvania.


"Ceea ce este minunat în Transilvania este această relaţie unică dintre om şi mediul înconjurător.
Acest lucru lipseşte din societatea noastră. Oamenii tânjesc după un anumit sentiment al apartenenţei, al identităţii şi al semnificaţiilor"
, declara prinţul Charles al Marii Britanii, citat de Daily Mail.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
8 Aprilie 2012