"Acuzațiile sunt false și neîntemeiate", se arată într-un nou comunicat al Casei regale britanice, în care aceasta "neagă categoric faptul că ducele de York ar fi avut vreo formă de contact sau relație sexuală" cu femeia care îl citează pe Prințul Andrew în cadrul unei plângeri depuse în SUA.
Palatul Buckingham a precizat deja vineri că "orice acuzație, conform căreia au fost comise acte inadecvate cu o minoră, este categoric falsă".
Acuzaţiile apar în documente judiciare ale unei instanţe din statul Florida referitoare la situaţia omului de afaceri american Jeffrey Epstein, un prieten apropiat al prinţului Andrew condamnat la 13 luni de închisoare pentru relaţii cu prostituate minore.
Deşi a fost condamnat într-un caz, numeroase femei continuă să depună reclamaţii contra bancherului Epstein. Într-un document judiciar apare şi numele prinţului Andrew, duce de York, fiul reginei Elisabeth a II-a a Marii Britanii şi al prinţului Philip şi fratele mai mic al prinţului Charles.