Prinţesa Marie, soţia prinţului Joachim, fiul cel mic al reginei Margrethe a Danemarcei, a născut marţi o fetiţă, la Spitalul naţional din Copenhaga, a anunţat un comunicat al Casei Regale daneze. Bebeluşul a avut la naştere 2.930 de grame şi 49 de centimetri.
Comunicatul informază că mama şi copilul se simt bine, însă nu dezvăluie care va fi numele fetiţei.
Mica prinţesă este a zecea în ordinea succesiunii la tronul Danemarcei, ocupat de 40 de ani de bunica sa, regina Margrethe a II-a.
Tatăl fetiţei, prinţul Joachim, în vârstă de 42 de ani, şi mama ei, Marie Cavallier, în vârstă de 35 de ani, s-au căsătorit pe 24 mai 2008, în biserica din Moegeltoender, din sud-vestul regatului Danemarcei.
Joachim, care este al patrulea în ordinea succesiunii la tronul Danemarcei, a divorţat în aprilie 2005 de prinţesa Alexandra, originară din Hong Kong, după un mariaj de aproape zece ani. Cei doi au împreună doi băieţi: prinţul Nikolai, în vârstă de 12 ani, şi prinţul Felix, în vârstă de 9 ani.
Prinţul Joachim a întâlnit-o pe Marie Cavallier în 2005, la Geneva, oraşul natal al acesteia. Cu puţin timp înainte de a se căsători cu Marie, prinţul Joachim a declarat într-un interviu acordat televiziunii daneze că "a învăţat foarte multe din prima (lui) căsătorie" şi a promis că va avea "mulţi copii cu Marie".
Posteaza comentariu