Principesa Margareta și Principele Radu ai României prezintă programul național de lectură “Cărțile copilăriei” elevilor și părinților bucureșteni

Curtea Veche Publishing și Casa Regală a României continuă promovarea lecturii în rândul copiilor. Miercuri, 6 noiembrie 2013, în cadrul seriei de evenimente organizate cu prilejul zilei de naștere a Majestății Sale Regelui Mihai I, va avea loc o întâlnire de mare amploare la care AALLRR Principele Radu și Principesa Margareta ai României, ambasadori ai programului național de lectură “Cărțile copilăriei”, se vor întâlni cu elevii, părinții și profesorii din București.
Evenimentul organizat de Curtea Veche Publishing va avea loc între orele 14.00 și 15.00 la Sala Polivalentă C.F.R. Rapid (Calea Giulești, nr. 18, Sector 6), iar intrarea este liberă. Accesul în sală se va realiza între orele 13.30 și 13.50.

Întâlnirea va cuprinde și un spectacol de lectură coordonat de Smaranda Nicolau, pedagogul teatral ce va crea structura Cluburilor Regale de Lectură - o inițiativă a editurii Curtea Veche și a Casei Regale de a schimba obiceiurile de lectură ale copiilor pe termen lung. Tot pe data de 6 noiembrie, va avea loc și lansarea oficială a platformei online a proiectului „Cărțile copilăriei”, unde părinții, profesorii și elevii vor avea acces la numeroase resurse ce îi pot ajuta să implementeze în comunitățile lor programul de lectură.

La evenimentul de pe 6 noiembrie va lua cuvântul și Iren Arsene, director Curtea Veche Publishing, care încă din anul 2012 a decis să concentreze eforturile editurii sale pe crearea unui program de lectură la nivel național care să schimbe statisticile îngrijorătoare privind lectura în rândul copiilor din România.
România este, în acest moment, la coada clasamentului în Uniunea Europeană privind numărul de cărţi citite pe cap de locuitor și capacitatea de înțelegere a textelor citite.

Programul national de lectură “Cărțile copilăriei”

Eforturile Curtea Veche Publishing de a face lectura mai atractivă pentru cei mici au început prin lansarea, în anul 2012, a colecției “Cărțile copilăriei”, ce cuprinde repovestiri pe înțelesul copiilor cu vârste între 8 și 14 ani ale marilor opere literare internaționale (“Peter Pan”, “Marile speranțe”, “Black Beauty”, “Cei trei muschetari”, etc.).

La începutul anului 2013, editura a lansat, pe baza acestei serii de cărți, programul de lectură “Cărțile copilăriei”, în care a devenit activ susținută de întreaga Casă Regală a României.
Dacă în prima parte a anului 2013, programul s-a desfășurat în librăriile Cărturești din întraga țară, prin atelierele de lectură “Clasicii repovestiți”, în anul școlar 2013/2014 editura direcționează mesajul către școli, prin întâlniri cu membrii Familiei Regale și ateliere de lectură, dar și donații de carte către copiii din mediile defavorizate, campanie socială coordonată de ASR Principele Nicolae al României.

Întâlnirilor din școli le va urma fondarea unor Cluburi Regale de Lectură pentru organizarea cărora editura colaborează cu specialiști și voluntari.
După campaniile din librării și școli, Curtea Veche Publsihing își propune să ajungă și în casa fiecărei familii, propunând părinților să citească celor mici câte 20 de minute în fiecare zi.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod