Prima imagine cu fetiţa Mirelei Vaida

Prezentatoarea TV a devenit mamă pe 20 februarie. Ea a anunţat recent că îşi mai doreşte un copil, cât mai curând posibil.

"Am avut două încercări eşuate de a face un copil, care m-au pus la pământ, psihic. Mă încerca un sentiment de invidie şi frustrare când mă uitam la cei care au copii. Nu mai conta pentru mine nimic... Decât acest lucru: să am un copil! Acum, dacă tot am început, vreau să facem şi al doilea copil. Cât de curand! Sper să mă ajute Dumnezeu", a declarat Mirela la Antena Stars.

Prezentatoarea a povestit în trecut că a suferit mult și a trecut cu greu peste cele două episoade nefericite din viața sa.

"Eu am pierdut două sarcini. A doua a fost înainte de o emisiune şi prima am pierdut-o chiar pe scena teatrului. A fost o dramă atunci. Foarte mulţi colegi de breaslă mă întrebau, mă acuzau că muncesc foarte mult. Chiar dacă mergeam seara acasă şi plângeam şi dimineaţa mergeam la medic să fac aspiraţie şi tot ce se face în cazul unei pierderi de sarcină, eu nu am vrut să vorbesc despre asta. Medicii mi-au spus că trebuie să mă gândesc că corpul elimină tot ce nu e bun şi că va veni un moment în care voi avea un copil sănătos.
E de la Dumnezeu"
, a povestit prezentatoarea în emisiunea "Acces Direct".

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod