Reacţiile nu au întârziat să apară, multe publicaţii speculând faptul că plecarea lui Cotimanis are legătură cu certurile pe care le avea în emisiune şi în platou cu Mihaela Rădulescu.
De asemenea, se presupune că Bebe Cotimanis nu a fost pus în temă cu plecarea de la PRO Tv, deoarece săptămâna trecută a specificat într-un interviu că se pregăteşte să filmeze preselecțiile pentru „Românii au talent" la Cluj. „Săptămâna viitoare vom fi la Cluj, pentru „Românii au talent“, pe urmă avem Chişinău, Craiova, Iaşi.
Din prima declaraţie făcută de actor aflăm că decizia de a se retrage îi aparţine în totalitate.
Pentru a pune capăt zvonurilor despre scandaluri de culise, Bebe Cotimanis spune de ce a plecat din juriul „Românii au talent”: "Sunt în relații de prietenie cu Mihaela, chiar foarte bune. Ne respectăm și ne apreciem reciproc și întotdeauna va fi așa. Mihaela e o fată extraordinară, un om cald cu un suflet mare. Am avut de ales între mai multe proiecte ale ProTV şi unele strict personale şi profesionale: trei piese de teatru şi numeroase colaborări. Anul acesta, «Românii au talent» va avea cu siguranţă un Bebe lipsă şi un Florin în plus. E decizia mea. Nimeni nu e, profesional vorbind, de neînlocuit, iar când în locul meu vine Călinescu, un om plin de umor şi de cunoştinţe într-ale showbizului, lucrul acesta nu poate fi decât benefic. Sezonul trecut al concursului «Românii au talent» a fost extrem de bun, în care am cunoscut sute de oameni talentaţi, iar noul sezon va fi, cu siguranţă, unul de excepţie”, a declarat Bebe Cotimanis pentru ziarul Adevărul.