Premieră: Shift cântă cu George Nicolescu la Romanian Music Awards!

Shift, revelaţia muzicii hip hop din ultimii ani, va cânta, în premieră, pe scena Romanian Music Awards, alături de legenda muzicii româneşti, George Nicolescu. Cei doi artişti vor oferi publicului din Craiova un show de şase minute pe care nu îl vor uita prea curând.

Shift, revelaţia muzicii hip hop din ultimii ani, va cânta, în premieră, pe scena Romanian Music Awards, alături de legenda muzicii româneşti, George Nicolescu. Cei doi artişti vor oferi publicului din Craiova un show de şase minute pe care nu îl vor uita prea curând.

Shift, nominalizat la categoria Best New Act, îşi va aduce propria trupă de instrumentişti, cu care va cânta 100% live hitul “Viaţa-i de vină”, un featuring cu George Nicolescu, piesă care este difuzată în heavy rotation de majoritatea radiourilor din ţară.

Artiştii au pregătit publicului două surprize, urmând să cânte o piesă clasică, arhicunoscută, într-o variantă cu totul nouă, iar Shift următorul său single, în premieră.

Colaborarea dintre Shift și George Nicolescu a fost o dorință mai veche de-a hip hoper-ului. Tânărul, pe numele său real, Gabriel Istrate, a crescut cu piesele legendare interpretate de cunoscutul artist. În urmă cu un an, Shift i-a propus lui George Nicolescu să înregistreze împreună o piesă cu puternic mesaj social, o compoziție proprie care avea menirea să unească oamenii și să le ofere motiv de a merge mai departe în viață, cu fruntea senină, în ciuda problemelor de zi cu zi.

Spre surprinderea lui, George Nicolescu a acceptat la foarte scurt timp propunerea. Astfel se face că cei doi artiști au intrat în studio iar, la câteva luni după, au și filmat un videoclip împreună.

Compoziția este, la bază, o piesă hip hop, însă armonia și muzicalitatea specifică tuturor compozițiilor lui Shift o transformă într-un adevărat imn dedicat vieții ca dar divin care trebuie prețuit zi de zi.

George Nicolescu se arată extrem de încântat de compoziția și de talentul tânărului Gabriel Istrate și își dorește ca mesajul piesei să ajungă la toți cei care se confruntă în această perioadă cu probleme de ordin financiar sau sufletesc, reamintindu-le că viața este un dar divin care trebuie sărbătorit cu bucurie și speranță în fiecare zi.

De altfel, titlul piesei, “Viața-i de vină”, prin rostire, poate fi interpretat și ca „Viața-i  divină”.

Shift este producătorul muzical și cântărețul de hip hop care își construiește compozițiile pe mesaje sociale puternice, pozitive. De fiecare dată el folosește exemple și metafore care pot reprezenta pentru tineri un colac de salvare atunci când se simt debusolați și neîncrezători în viitor.

 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod