Pe 24 mai, la ora 19.30, va avea loc premiera filmului„Român născut să dirijeze o lume”, o mărturie a unei personalităţi fascinante, a puterii de a reuşi din Roman, judeţul Neamţ, în toată lumea. Filmul va avea proiecţia în sala Grand Epika la Grand Cinema Băneasa din Băneasa Shopping City şi este realizat de Fundatia Sergiu Celibidache, în coproducţie cu TVR.
”Muzica nu corespunde unei forme de a fi. Muzica e o devenire, e ceva care naşte, creşte, ajunge la un punct de maximă expansiune şi moare. Ca o plantă, ca un sentiment, ca orişicare altă activitate omenească...” , Sergiu Celibidache.
Dincolo de muzică se naşte eternitatea, prin transcenderea senzaţiilor... Sergiu Celibidache s-a născut, a atins un punct de maximă expansiune şi a trecut acest prag al ”impresiilor muzicale” - aşa cum bine spunea - către o transcendere absolută în patrimoniul cultural al Umanităţii.
Prin acest film descoperim, timp de 80 de minute, universul pur românesc al lui Sergiu Celibidache.
Evenimentul face parte din Festivalul Sergiu Celibidache, ediţia I.
Festivalul „Sergiu Celibidache 100” este organizat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti.
Posteaza comentariu