Portia de Rossi și Ellen DeGeneres au participat la 21 martie, în Beverly Hills, la gala premiilor GLAAD, prilej cu care s-au alăturat boicotului cerut de Elton John, cele două vedete anunțând cu acest prilej că nu vor mai purta creații ale celor doi designeri Stefano Gabbana și Domenico Dolce.
"Nici nu merită să comentăm pe marginea declarațiilor lor pentru că ei sunt ignoranți", a spus Portia de Rossi pentru E! News, adăugând că nu înțelege cine sunt ei de fapt și care este scopul declarațiilor celor doi.
Actrița Portia de Rossi și Ellen DeGeneres sunt căsătorite din 2008 și au declarat că nu intenționează să aibă copii.
Elton John, membru al comunității homosexuale și părinte a doi copii concepuți în vitro, a cerut boicotarea produselor Dolce & Gabbana după declarațiile celor doi designeri italieni împotriva căsătoriilor între homosexuali și a adopțiilor de copii de către cuplurile de homosexuali.
Foto: Hepta