Ulterior demersurilor de la Secţia 14, Poliţia Capitalei a anunţat, marţi, la ora 12.50, că s-a sesizat din oficiu şi face cercetări referitoare la posibila săvârşire a unor infracţiuni de fals în cazul cererii de stabilire a paternităţii depuse pe 4 ianuarie la Judecătoria sectorului 1 de un bărbat care s-a recomandat drept Vasile Rotaru, fiul nelegitim al lui Sergiu Nicolaescu.
Acesta a depus două acţiuni la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, în urma cărora instanţa a înregistrat, luni, două dosare, unul pentru oprirea procedurii de incinerare a trupului neînsufleţit al regizorului (care are termen de judecată în 5 februarie) şi altul pentru stabilirea paternităţii (cu termen de judecată în 15 mai).
Cererile ar fi fost trimise pe e-mail, în 4 ianuarie, din Germania, cu două zile înainte de incinerarea lui Sergiu Nicolaescu, relatează agenţia Mediafax.
La scurt timp, în presă au apărut informaţii potrivit cărora Codul Numeric Personal (CNP) din cererile trimise instanţei aparţine unui fost jurnalist sportiv, Vasile Rotaru.
În urma amplei mediatizări a cazului, Secţia 14 a Poliţiei sectorului 4 Bucureşti s-a autosesizat marţi dimineaţă în cazul acţiunii depuse la Judecătoria Sectorului 1, instanţă care are sediul în acest sector, loc unde s-ar fi comis infracţiunea.
Totodată, poliţia a primit o înştiinţare din partea lui Vasile Rotaru, care a precizat că nu a depus el cele două acţiuni la judecătorie pe 4 ianuarie, înaintând şi acte.
Poliţia urmează să ia număr unic de înregistrare al cazului la Parchetul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.
La primul termen de judecată, în procesul privind stabilirea paternităţii, instanţa Judecătoriei sectorului 1 a stabilit calitatea procesuală a persoanei care a deschis acţiunea, iar în cazul în care se constată că reclamantul este o altă persoană decât cea care s-a recomandat a fi, dosarul se va suspenda.
Foto: Mediafax
Posteaza comentariu