Starul francizei cinematografice "Furios şi iute" şi-a pierdut viaţa într-o explozie, la vârsta de 40 de ani, după ce automobilul în care se afla s-a izbit violent de un stâlp, informează contactmusic.com. Potrivit E! News, citat de Mediafax, rămăşiţele pământeşti ale actorului american vor fi incinerate, iar cenuşa sa va fi îngropată la cimitirul Forest Lawn Memorial Park din Hollywood în acest weekend.
Rămăşiţele actorului au fost predate familiei acestuia, marţi, fiind demarate deja pregătirile pentru înmormântare. La această ceremonie privată vor participe doar rudele starului.
Totuşi, va exista şi o a doua slujbă religioasă privată, pentru prieteni şi familie - la care vor fi prezenţi colegii săi din franciza "Furios şi iute" - la o adresă care nu a fost dată publicităţii.
Paul Walker şi un prieten de-al său, Roger Rodas, au murit în urma exploziei automobilului în care se aflau, în Santa Clarita, pe 30 noiembrie, iar moartea lor a fost, potrivit medicilor legişti, rezultatul unui accident.
O slujbă neoficială în memoria actorului a fost organizată duminică în locul în care s-a produs accidentul.
Prietenii şi rudele celor două victime s-au reunit în acelaşi loc şi pe 2 decembrie, pentru a le aduce un ultim omagiu.
Paul Walker şi-a început cariera de tânăr, fiind protagonistul mai multor reclame. În 1986, el a debutat într-un rol în filmul "Monster in the Closet".
Au urmat numeroase roluri în seriale TV, precum "Highway to Heaven", "Throb" şi "Tânăr şi neliniştit". Începând din 1998, acesta a primit tot mai multe roluri în filme precum "Varsity Blues" (1999), "The Skulls" (2000), "Timeline" (2003), "Flags of Our Fathers" (2006).
Actorul a devenit celebru jucând în franciza "Furios şi iute/ The Fast and The Furious". Pe 13 decembrie 2013, va fi lansat, în Statele Unite ale Americii, lungmetrajul "Hours", în care Paul Walker are un rol important, notează Mediafax. El a mai jucat în drama poliţistă "Brick Mansions", aflat în postproducţie şi care va fi lansat în 2014.
Foto: Hepta
© Copyright: HEPTA
Paul Walker va fi incinerat în weekend
Rămăşiţele pământeşti ale actorului, decedat într-un accident de automobil pe 30 noiembrie, vor fi incinerate în weekend, iar cenuşa starului american va fi îngropată în cimitirul Forest Lawn Memorial Park din Hollywood.
Posteaza comentariu