Patru zile până când românii îi vor vedea pe cei patru magnifici Il Divo

Cvartetul care a cucerit întreaga lume cu un stil opera pop unic sosește în sfârșit la București. Mai sunt patru zile până când grupul format din tenorul american David Miller, cântărețul francez de muzică pop Sebastien Izanbard, baritonul spaniol Carlos Marin și tenorul Urs Bühler din Elveția vor urca pe scena din Piața Constituției.

Spectacolul Il Divo presupune o adevărată călătorie muzicală, printre piese celebre din repertoriul internațional (cântate inițial de artiști precum Frank Sinatra, Cher, Sarah Brightman, Celine Dion sau Toni Braxton), teme din musicaluri de mare succes (precum Moulin Rouge, West Side Story sau Evita), dar și compoziții proprii de pe cel mai recent album, intitulat Wicked Game și lansat anul trecut.

Deși cvartetul multinațional va urca pe o scena montată pentru concertul din ziua precedentă, provocările de ordin logistic nu sunt cu nimic mai prejos, anunță organizatorii evenimentului.

Astfel, scena va fi complet reamenajată, conform cerințelor impuse de grandiosul spectacol Il Divo. Alături de cei patru cântăreți, scena va găzdui o întreagă orchestră, formată din 30 de instrumentiști.

Tot de reamenajare se va bucura și spațiul din backstage, în care cei patru artiști, alături de interpreții care îi acompaniază, se vor odihni și pregăti pentru spectacol. Fiecare din cei patru componenți ai grupului va avea camera sa, la fel ca dirijorul orchestrei și directorul muzical al concertului.

Mai departe, așa cum era și de așteptat, cei patru cântăreți proveniți din patru țări au gusturi culinare diferite.
Ca urmare, cei de la Il Divo călătoresc în turneu numai însoțiți de un bucătar care este gata la orice oră din zi și din noapte să le satisfacă poftele. Organizatorii concertului de la București vor face "cumpărăturile" necesare, pentru ca maestrului bucătar să nu-i lipsească niciun ingredient.

Concertul Il Divo de la București are loc în Piața Constituției, pe data de 23 septembrie, cu începere de la orele 20.
Evenimentul se bucură de sprijinul Primăriei Municipiului București și al Consiliului Local al Municipiului București, prin ArCuB și CPPESCTB şi este organizat de East European Events şi Marcel Avram, în colaborare cu D&D East Entertainment.

Ultimele bilete la concertul Il Divo se găsesc la vânzare prin Rețeaua Eventim: magazinele GERMANOS, ORANGE, VODAFONE, DOMO, LIBRĂRIILE HUMANITAS, CĂRTUREŞTI și pe www.eventim.ro.