Serge Ioan Celibidache a fost invitatul de onoare al primarului Cristian Poteraş în vizitarea parcului din Drumul Taberei, ce va purta numele de Sergiu Celibidache.
Aflat chiar în Piaţa Sergiu Celibidache, parcul Sergiu Celibidache va fi transformat, de către Primăria de sector, în cel mai mare parc din sectorul 6, lucrările pentru reamenajare fiind acoperite din fonduri europene.
Primarul Cristian Poteraş i-a prezentat fiului maestrului Sergiu Celibidache planurile de reabilitare ale parcului, un proiect unic în Europa la momentul respectiv, care constau în refacerea completă a structurii parcului, păstrând însă toate spaţiile verzi, prin construirea unui amfiteatru cu o capacitate de 500 de locuri, unde vor putea fi proiectate filme sau organizate concerte.
Va exista şi o seră de plante şi flori, ce va putea fi vizitată de către public pe timpului anotimpului rece, iar la intrarea în parc va fi construită o statuie a lui Sergiu Celibidache, ce urmează a fi amplasată în locul ceasului din Piaţa Sergiu Celibidache.
Şi pentru că se doreşte o nouă identitate a acestei zone de către primarul Poteraş, staţia de metrou din Drumul Taberei va purta numele Sergiu Celibidache.
„În primul rând aş dori să îi mulţumesc lui Serge Celibidache, băiatul marelui dirijor român, pentru prezenţa sa aici; el este prietenul nostru şi va rămane alături de noi pentru totdeauna, sunt convins de asta. Aş spune că cetăţenii din sectorul 6 sunt cei mai câştigaţi deoarece nu este vorba doar de o transformare a acestei zone. Pe parcursul a trei ani de zile se vor termina şi lucrările la metrou, staţie care se va numi Sergiu Celibidache, avem deja şi Piaţa Sergiu Celibidache… practic, toată zona va căpăta o nouă identitate, şi la propriu şi la figurat. Bineînţeles că după terminarea parcului, vom aduce aici şi o parte din activităţile culturale ale Festivalului Sergiu Celibidache, din anii următori. Doresc să menţionez şi valoarea urbanistică a acestui proiect, aspect vizat întotdeauna de un primar gospodar”, a declarat primarul sectorului 6, Cristian Poteraş.
La rândul său, Serge Ioan Celibidache a afirmat că proiectul primarului va avea o importanţă internaţională, dată fiind recunoaşterea mondială de care se bucură numele Sergiu Celibidache: „Este foarte onorant pentru mine şi pentru familia mea proiectul domnului Primar; am înţeles cât de multă muncă e nevoie pentru reabilitarea acestui parc, care va purta numele tatălui meu. Sper să putem veni să organizăm concerte aici, în aer liber, pentru toţi iubitorii de muzică. Toţi românii ar trebui să fie foarte mândri că se mişcă anumite lucruri în România, prin onorarea unor oameni importanţi, în cazul de faţă Sergiu Celibidache, depăşind astfel graniţele ţării noastre. Iar pentru acest lucru vreau să declar oficial un mare Mulţumesc primăriei sectorului 6 şi domnului primar Poteraş”.
Simularea parcului reabilitat poate fi văzută şi de public, planurile fiind expuse la intrarea în parc.
© Copyright:
Parcul din Drumul Taberei se va numi Sergiu Celibidache
Serge Ioan Celibidache a fost invitatul de onoare al primarului Cristian Poteraş în vizita parcului din Drumul Taberei, ce va purta numele de Sergiu Celibidache.
Comentarii (1)
O alegere foarte inspirata din partea primariei sectorului 6. Maestrul Celibidache merita asa ceva.
Posteaza comentariu