CNA a decis joi să suspende emisia postului Antena 1 pentru o durată de 10 minute, în intervalul 19.00-19.10, din cauza emisiunii "Un show păcătos", unde a fost difuzată o înregistrare în care Emil Boc apare nud. Consiliul Audiovizualului a considerat că imaginile i-au încălcat viaţa privată a fostului premier.
Sancţiunea de întrerupere a emisiei Antena 1 timp de 10 minute a fost propusă de Ioan Onisei, vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), şi a fost votată în unanimitate de membrii Consiliului, relatează agenţia Mediafax.
Potrivit legislaţiei audiovizualului, în cele 10 minute cât va fi întreruptă emisia Antena 1, pe post va fi difuzat un text pe care CNA îl va redacta şi în care va explica publicului de ce a luat această decizie şi ce puncte ale legislaţiei au fost încălcate de televiziune prin difuzarea înregistrării în care Emil Boc apare nud.
CNA nu a stabilit încă ziua în care Antena 1 trebuie să îşi întrerupă emisia pentru 10 minute, în intervalul 19.00-19.10, însă foarte probabil acest lucru se va întâmpla vineri.
Nu este pentru prima dată când Antena 1 va avea emisia oprită pentru 10 minute. În anul 2010, emisia televiziunii a mai fost suspendată de CNA, timp de 10 minute, din cauza emisiunii "Acces Direct", prezentată la momentul respectiv de Mădălin Ionescu, în care au fost prezentate materiale cu tentă sexuală care implicau copii.
CNA a mai decis să amendeze OTV cu 200.000 de lei - amenda maximă posibilă -, din cauza emisiunii "Dan Diaconescu Direct" unde a fost difuzată o înregistrare în care Emil Boc apare nud, imaginile fiind preluate de la Antena 1, relatează Mediafax.
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis să aplice în cazul OTV o sancţiune mai puţin severă decât în cazul Antena 1 - care va trebui să-şi întrerupă emisia pentru 10 minute, în intervalul 19.00 - 19.10 -, întrucât Antena 1 a fost radiodifuzorul principal care a transmis înregistrarea cu Emil Boc.
În emisiunea "Dan Diaconescu Direct", difuzată pe OTV în noaptea de 13 spre 14 februarie, în intervalul orar 01.29 - 01.56, au fost difuzate continuu, pe ecran splitat, imagini înregistrate cu Emil Boc filmat din spate, nud, precizându-se sursa Antena 1. Imaginile au fost însoţite de comentarii ironice şi ofensatoare ale persoanelor aflate în studio (Dan Diaconescu şi Sorin Ovidiu Bălan), potrivit monitorizării CNA.
Astfel, Dan Grigore, membru al CNA, a propus amenda maximă posibilă pentru OTV - 200.000 de lei. El şi-a justificat propunerea mai puţin severă decât cea aplicată de CNA postului Antena 1, spunând: "Postul care a dat primul această mizerie este primul care răspunde de difuzarea acestei pseudo-bombe", a spus Dan Grigore.
Propunerea sa a fost votată în unanimitate de membrii CNA.
© Copyright:
"Păcatele" Antenei 1, pedepsite de CNA
CNA a decis joi să suspende emisia postului pentru 10 minute, din cauza imaginilor nud cu Emil Boc difuzate în show-ul lui Capatos.
Comentarii (1)
asistentele vulgaritatea si subiectele ma fac sa schimb canalul inainte urmaream cu placere emisiunea .va rog mai multa seriozitate in tot .si parea mea este sa schimbati asistentele ca nu dau bine in emisiunea voastra.
Posteaza comentariu