"OZN-ul" lui Justin Bieber încalcă legea

Cântărețul s-a plimbat în weekend prin Los Angeles cu o mașină electrică de peste 100.000 de dolari, primită cadou. Automobilul are însă montate lumini ilegale.
Cântărețul s-a plimbat în weekend prin Los Angeles cu o mașină electrică de peste 100.000 de dolari, primită cadou. Automobilul are însă montate lumini ilegale.

Justin Bieber ar putea să le taie bilete celor care i-au admirat mașina sport Fisher Karma în aceste zile, pe străzile din Los Angeles, notează site-ul tmz.com, care a publicat mai multe imagini cu noua "jucărie" a cântărețului.

Bolidul cromat, decupat parcă din viitor, are însă probleme cu legea. Pe lângă faptul că șoferii sunt deranjați de reflexia luminilor în caroseria cromată a mașinii lui Bieber, aceasta are montate leduri de culoare mov sub grila frontală.

Codul rutier prevede că în California mașinile pot avea doar lumini în culorile alb și galben, notează TMZ. În plus, geamurile au o tentă prea închisă și ar putea atrage atenția patrulelor de poliție.

Cântărețul în vârstă de 18 ani a fost la un pas de a primi o amendă, duminică, după ce și-a parcat mașina într-un loc neprmis, în fața unui magazin din Beverly Hills. El a revenit la mașină exact când un polițist se pregătea să-i atragă atenția. Justin s-a dus spre el și i-a explicat că a greșit, dar va pleca imediat, iar agentul l-a recunoscut și a zâmbit, relatează Daily Mail.

Justin Bieber a primit cadou automobilul Fisher Karma în valoare 116.000 de dolari de la managerul său, Scooter.
Cântărețul a prezentat mașina luna trecută, în show-ul realizat de Ellen DeGeneres, iar în weekend, de Paște, s-a plimbat prin Hollywood împreună cu prietena sa, Selena Gomez.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
10 Aprilie 2012
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod