Owen Wilson va deveni tată pentru a doua oară

Actorul american va deveni tată pentru a doua oară, în urma unei aventuri cu o antrenoare de fitness, potrivit unor articole publicate în presa americană.
Antrenoarea de fitness Caroline Lindqvist a avut o aventură cu starul american şi a rămas însărcinată, potrivit site-ului contactmusic.com, citat de agenţia Mediafax. Potrivit publicaţiei Us Weekly, cei doi nu formează un cuplu, dar au decis să crească împreună copilul după ce acesta se va naşte.

"Owen este foarte preocupat de această sarcină. El nu are o relaţie cu Caroline, de fapt, ei nici nu intenţionează să formeze un cuplu, însă el o sprijină pe Caroline în tot ceea ce face.
Se întâlnesc des şi discută despre ceea ce îşi doresc pentru copilul lor. Owen are o minte foarte deschisă şi i-a spus lui Caroline că o va ajuta cu tot ceea ce îi va sta în putere"
, a declarat o sursă.

Owen Wilson, în vârstă de 44 de ani, a devenit tată pentru prima dată în 2011, atunci când fosta lui iubită Jade Duell a născut un băieţel, Robert Ford.

Wilson a jucat în filme precum "Zoolander Manechinul", "O familie genială/ The Royal Tenenbaums", "Spărgătorii de nunţi/ The Wedding Crashers" şi "O familie de coşmar/ Little Fockers", notează Mediafax.


Foto: AFP/Mediafax