OSCAR 2013: Tot ce vrei să știi despre premii

Istoria galei Oscar, a cărei a 85-a ediţie va avea loc duminică seară, la Dolby Theatre din Los Angeles, este caracterizată de multe detalii notabile sau insolite, relatează presa internațională.

Prestigioasele trofee decernate de Academia de film americană nu se vor mai numi, anul acesta, "Academy Awards" ("Premiile Academiei"), ci pur şi simplu "Oscaruri", menționează agenția Mediafax.

3,85 este greutatea, în kilograme, a unei statuete Oscar, care are o înălţime de 34 de centimetri.

3.400 este numărul de locuri din Dolby Theatre (fostul Kodak Theatre, care anul trecut fusese redenumit Hollywood and Highland Center), unde gala premiilor Oscar este organizată în fiecare an, începând din 2002.

1929 este anul primei ediţii a premiilor Oscar, la doi ani după înfiinţarea Academiei de film americane - The Academy of Motion Picture Arts and Sciences.

1.500 este numărul jurnaliştilor şi angajaţilor din mass-media acreditaţi la Oscar.

300 este numărul fericiţilor câştigători, aleşi prin tragere la sorţi, ai locurilor de lângă covorul roşu pe care vor defila celebrităţile.

24 este numărul categoriilor de premii - cu excepţia celor pentru întreaga carieră -, însă pot exista mai mulţi câştigători în cadrul unei singure categorii.

37 este recordul selecţiilor la categoria cel mai bun film străin, deţinut de Franţa.

13 este recordul de premii Oscar obţinute la categoria "cel mai bun film străin", deţinut de Italia. Franţa se situează pe locul al doilea, cu 12.

19 este recordul de nominalizări la Oscar, deloc de invidiat, deţinut de inginerul de sunet Kevin O'Connel, care nu a obţinut niciodată acest trofeu.

Muzicianul John Williams adună 47 de nominalizări la Oscar. Doar Walt Disney a obţinut mai multe - 59, dintre care un record de patru în acelaşi an. Podiumul este completat de Woody Allen, care a obţinut pe parcursul carierei sale 23 de nominalizări.

Kathleen Kennedy şi Steven Spielberg sunt producătorii cu cele mai multe nominalizări la Oscar ("la categoria cel mai bun film"), fiecare cu opt nominalizări.

Persoana care a câştigat cele mai multe premii Oscar este Walt Disney, cu 22 de trofee (22 competitive şi 4 onorifice), fiind de asemenea cel care a câştigat cele mai multe premii ale Academiei într-un an - 4. De asemenea, femeia care a câştigat cele mai multe premii Oscar este designerul de costume Edith Head, cu 8.

Meryl Streep este actriţa cu cele mai multe nominalizări la Oscar - 17.
Ea este urmată în top de Katharine Hepburn şi Jack Nicholson, fiecare nominalizat de 12 ori.

Katharine Hepburn este actriţa care a câştigat cele mai multe trofee pentru rol principal - 4. Spencer Tracy, Fredric March, Gary Cooper, Marlon Brando, Dustin Hoffman, Tom Hanks, Jack Nicholson, Daniel Day-Lewis şi Sean Penn deţin recordul de trofee pentru rol principal masculin, câte 2.

12 este recordul nominalizărilor la categoria celui mai bun regizor, deţinut de William Wyler.

John Ford deţine recordul pentru cele mai multe Oscaruri obţinute pentru regie - 4.

Kathryn Bigelow este prima femeie premiată cu Oscar pentru regie - în 2010, pentru "The Hurt Locker".

14 este recordul nominalizărilor obţinute de un film, deţinut ex-aequo de "Totul despre Eva" (1951) şi "Titanic" (1998).

11 este recordul premiilor Oscar obţinute de un film, deţinut la egalitate de "Ben-Hur", "Titanic" şi "Stăpânul Inelelor: Întoarcerea Regelui".

"The Lord of the Rings: The Return of the King" (2003) este şi filmul cu cele mai multe premii în toate categoriile la care a fost nominalizat - 11.

Trei filme au primit cvintetul de mari trofee Oscar - "cel mai bun lungmetraj", "cel mai bun regizor", "cel mai bun rol principal masculin", "cel mai bun rol principal feminin", "cel mai bun scenariu adaptat/ original": "It Happened One Night" (1934), "Zbor deasupra unui cuib de cuci/ One Flew Over the Cuckoo's Nest" (1975), "Tăcerea mieilor/ The Silence of the Lambs" (1991).

10 ani este vârsta celei mai tinere actriţe care a obţinut vreodată un premiu Oscar: Tatum O'Neal, în 1974.
O'Neal deţine recordul şi pentru cel mai tânăr câştigător de Oscar în toate categoriile. Justin Henry este cel mai tânăr nominalizat la premiul Oscar - la vârsta de 8 ani, pentru rolul din filmul "Kramer contra Kramer" (1979).

Gloria Stuart a fost cea mai în vârstă nominalizată la Oscar, la 87 de ani, pentru rolul din "Titanic" (1997), în timp ce cel mai în vârstă câştigător al unui Oscar este Christopher Plummer (82 de ani, în 2012, pentru rolul din "The Beginners").

6 ani este vârsta celei mai tinere actriţe care a obţinut un premiu Oscar onorific - Shirley Temple, în 1935, în timp ce actorul Eli Herschel Wallach a fost cel mai în vârstă premiat cu un Oscar onorific, la 94 de ani, în 2010.

Anul acesta este marcat de două premiere: cea mai în vârstă şi cea mai tânără nominalizată în categoria "rol principal feminin" - Quvenzhané Wallis, 9 ani, pentru "Beasts of the Southern Wild", şi Emmanuelle Riva, 85 de ani, pentru "Amour".

"Avatar" şi "Up" au fost primele pelicule 3D nominalizate la Oscar pentru cel mai bun film, în 2009, în timp ce "The Lord of the Rings: The Return of the King" (2003) a fost primul film fantasy premiat cu Oscar.



Foto: AFP/Mediafax
 
 

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
24 Februarie 2013