Oprah Winfrey îşi trimite gratis spectatorii în Australia

de Nicoleta Tarantus, 14 Septembrie 2010
Facebook Twitter Comenteaza
Oprah Winfrey îşi trimite gratis spectatorii în Australia
Cunoscuta realizatoare de televiziune i-a surprins pe spectatorii prezenţi la premiera celui de-al 25-lea sezon al emisiunii sale, care va fi ultimul, oferindu-le o vacanţă de opt zile în Australia, plătită integral, potrivit People.

O parte a echipei din spatele emisiunii "The Oprah Winfrey Show" va face deplasarea la Sydney, în luna decembrie, iar Sydney Opera House va fi transformată în "Oprah House" şi va găzdui o ediţie a acestui program de televiziune.

Anterior, Oprah le-a oferit spectatorilor prezenţi la una dintre emisiunile sale câte un automobil nou, iar în altă emisiune le-a oferit membrilor echipei din redacţia revistei pe care a lansat-o - "O" Magazine - câte un iPad Apple şi câte un cec în valoare de 10.000 de dolari.
Winfrey a oferit burse şcolare, a donat bani pentru diverse cămine de bătrâni şi a finanţat lansarea unei şcoli pentru fete în Africa de Sud.


Din 2011, Oprah intenţionează să prezinte o nouă emisiune zilnică pe propriul post de televiziune, care va avea o lansare oficială pe 1 ianuarie 2011.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod