Justin Bieber, superstarul american care a primit până acum mai multe discuri de platină, este invitatul lui Oprah Winfrey într-unul dintre episoadele emisiunii "Oprah Next Chapter", ce va fi difuzat în peste 100 de ţări din toată lumea. În România, interviul va fi difuzat pe TLC, luni, 26 noiembrie, de la ora 21.00, iar în Statele Unite va putea fi urmărit pe canalul Oprah Winfrey Network.
Interviul cu Bieber a avut loc chiar înainte de concertul său de pe All-State Arena din Rosemont, Illinois, ce a avut loc săptămâna aceasta.
Justin Bieber i-a acordat lui Oprah unul dintre cele mai detaliate interviuri de până acum, despre maturizarea lui ca artist, despre momentele mai puţin bune pe care le aduce celebritatea şi despre viaţa trăită în lumina reflectoarelor. După aceea, cei doi au făcut cumpărături de sărbători la Ralph Lauren în Chicago, iar Bieber i-a surprins pe trecători cu un mic spectacol improvizat.
Săptămâna aceasta, Bieber a devenit primul artist din lumea muzicii care a acumulat trei miliarde de vizionări pe Youtube, pe pagina lui oficială http://www.youtube.com/justinbiebervevo.
Noul album al lui Bieber, "Believe" (Island Def Jam) a avut un debut exploziv, ajungând pe primul loc în 30 de ţări, printre care şi pieţe de top ca Statele Unite, Marea Britanie, Canada, Australia şi Brazilia. Biletele puse în vânzare odată cu lansarea Turneului Mondial “Believe” au fost epuizate în 45 de minute, evenimentul devenind astfel turneul cu cele mai mari încasări din lume conform Billboard Magazine, la data de 15 octombrie.
Clipul melodiei "Beauty And A Beat", featuring Nicki Minaj, a doborât recent recordul VEVO pentru cel mai vizionat clip muzical într-un interval de 24 de ore, ajungând la 10,6 milioane de vizionări. La ora actuală, acest clip a depăşit deja 43 milioane de vizionări de la data premierei sale VEVO, care a avut loc vineri 21 octombrie.
“Oprah’s Next Chapter” este un program extrem de popular în Statele Unite în care Oprah Winfrey iese din studio pentru a purta interviuri fascinante, uimitoare şi aprofundate cu celebrităţi şi lideri de opinie.